Gigi Becali este europarlamentarul român care a facut, în aceasta calitate oficială, cele mai multe ştiri de cînd a început ultima (totodată, şi prima!) sesiune a noului Parlament European. Marea majoritate a ştirilor despre Becali în PE sînt pozitive, chiar dacă unele, sînt şi uşor amuzate. Ironiile cu privire la ce, cum şi cît a spus în alocuţiunile sale din Parlamentul European sînt, de regulă, neîntemeiate. S-a spus că a vorbit puţin (a vorbit, de fapt, în interiorul minutului de discurs alocat, epuizîndu-şi mesajul fără a consuma timpul alocat; formal, deci, a fost în regulă!); s-a spus că a citit de pe foaie (mare majoritate a eurodeputatilor citesc mesajele de pe foaie, în condiţiile în care discursurile de acolo trebuie sa fie foarte concise!).
Gigi Becali nu e şi nici nu are cum să fie un personaj influent în Parlamentul European. Nu e însă nici “maimuţa curentată” din PE pe care mulţi o aşteptau să se afirme încă de la primele ieşiri din plen ale lui Becali. Cu ceva rezerve şi cu o oarecare generozitate, se poate vorbi – desigur, pînă la proba contrarie! – despre forţa civilizatoare a Vestului şi, mai precis în cazul de faţă, a Parlamentului European. Becali nu a ieşit (încă!) în decor; deocamdata e pătruns de misiunea pe care o are şi pare că respectă regula jocului de la Bruxelles sau Strasbourg fie şi numai din frică. Acesta este Becali de export!
La Bucureşti, acelaşi om e “alt om”. Episodul de saptamana trecuta de dupa meciul în urma căruia antrenorul de la Steaua a fost expulzat scurt de la club de catre Gigi Becali nu are doar o relevanţa îngust-fotbalistică. Fara echivoc, acel moment (care nu e singular, ci dimpotriva!) vorbeşte despre un om serios dereglat; e un personaj public despre care colegii de la EVZ s-au gîndit că nu i-ar strica deloc să facă o vizită pe la psihiatru.
Una din replicile acide care apar constant cînd e în discuţie personajul Becali e aceea că “iarăşi i se dă atenţie acestui mîrlan”. Parţial e justificată, dar ea e oarecum tîrzie acum cînd Becali e ce e şi, vorba aceea, mai mult decît atît! În condiţiile în care, pare destul de clar că “omul de la Bruxelles” e artificial într-o măsură mult mai mare decît “omul de la Bucureşti”, cum trebuie utilizat în spaţiul public românesc acest personaj, în fond toxic?
ÎN CURÂND
