Covei şi complicii săi obţineau, prin falsificarea cardurilor, până la 700 de milioane de lei zilnic

13 Octombrie 2009
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Iustin Covei, fiul unui magistrat craiovean, şi cei 13 complici ai săi, arestaţi la propunerea DIICOT în urmă cu o lună, pentru clonare de carduri, scoteau până la 700 de milioane de lei zilnic de pe sute de carduri falsificate, se arată în motivarea deciziei CAB de menţinere a arestului preventiv.

În motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti din 25 septembrie, prin care celor 14 le-a fost menţinut arestul preventiv decis de magistraţii instanţei inferioare, se arată că există indicii temeinice că Iustin Covei şi complicii săi au săvârşit infracţiunile pentru care au fost reţinuţi. Din interceptările unei convorbiri telefonice dintre Jean Mihăilă, unul dintre complicii lui Covei, şi un prieten al său, "Dragoş", rezultă că Mihăilă folosea până la 180 de carduri falsificate, din care 20 erau "greşite", cu ajutorul cărora a obţinut, în trei zile, 1,6 miliarde de lei (700 de milioane - în prima zi, 700 de milioane - în a doua zi şi 200 milioane - în a treia zi), se arată în motivarea CAB. 

De asemenea, instanţa arată, în motivare, că alte probe aduse de DIICOT împotriva celor 14 (interceptări video ale unora dintre ei la bancomate din ţară, în momentul în care foloseau carduri falsificate, precum şi probele ridicate în urma percheziţiilor făcute la locuinţele lor) arată că există indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.

Mai mult, arată magistraţii CAB, lăsarea în libertate a celor 14 ar pune în pericol ordinea publică, pericol care decurge din natura faptelor pe care le-ar fi săvârşit Iustin Covei şi complicii săi, dar şi din perioada lungă de timp în care au fost săvârşite infracţiunile. Totodată, cercetarea în libertate a persoanelor acuzate de clonare de carduri le-ar permite acestora să influenţeze alte persoane implicate în caz, dar rămase neidentificate de procurori.

În ceea ce priveşte mediatizarea excesivă a cazului, invocată de inculpaţi, "Curtea constată că în acest stadiu procesual orice transmitere a imaginilor provenind de la autorităţi, cu sigla acestor autorităţi, înregistrate în cursul percheziţiilor sau altor acte desfăşurate în cursul urmăririlor penale constituie o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie a acestora, care dă dreptul la despăgubiri celor lezaţi", se arată în motivare.



Iustin Covei, fiul magistratului craiovean, rămâne în arest, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, pe 25 septembrie, recursul acestuia împotriva hotărârii Tribunalului de a da mandat pe numele lui şi ale altor 13 persoane, pentru clonare de carduri, decizia fiind definitivă.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a decis vineri, 18 septembrie, să-i aresteze preventiv pentru 29 de zile pe Ionel Călin, Jean Mihăilă, Francisc Dancă, Dan Mihail Bârcă, Birivan Nicolae, Petrel Hălănei, Sorin Buruiană, Sergiu Dumitriu, Andrei Sandu, Alin Şoşa, Ionel Trîncă, Tudor Rada, Eman Vătămăniţă şi Iustin Covei, fiul unui judecător de la Curtea de Apel Craiova. Cei 14 sunt acuzaţi de infracţiuni de clonare a cardurilor bancare. Decizia Tribunalului a fost atacată cu recurs.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?