Corpul de Control al premierului, trimis la TAROM

28 Ianuarie 2019

Premierul Viorica Dăncălă a trimis, luni, Corpul de Control la TAROM pentru a verifica, printre altele, regulile care guvernează sistemul de administrare şi control, precum şi circumstanţele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate, în anul 2018.

”Din dispoziţia premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanşat astăzi (luni - n.r.) o acţiune de control la Compania Naţională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A. Obiectivele acţiunii de control constau în verificarea respectării dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare şi control, precum şi circumstanţele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, la finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României şi, după caz, vor fi comunicare instituţiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.



TAROM a anunţat, în vara anului trecut, vânzarea a două aeronave AIRBUS A310 către compania aeriană Armenia Airways Aircompany pentru care a obţinut 5,48 milioane de dolari SUA. Werner Wolff, directorul general al TAROM, a declarat că această tranzacţie reprezintă „o decizie strategică prin care atragem un profit semnificativ pentru compania noastră, provenit atât din vânzarea efectivă a aeronavelor, cât şi din eliminarea costurilor de conservare şi întreţinere a acestora”.

Potrivit TAROM, activele au fost scoase la vânzare în luna februarie a anului 2018, cele două aeronave fiind neoperabile şi aflându-se în stare de conservare din septembrie 2016. Aeronavele Airbus A310 au fost achiziţionate de către TAROM în decembrie 1992 şi au funcţionat în regim comercial până la finalul anului 2016.

După faza de evaluare a ofertelor şi în urma negocierilor purtate, compania aeriană Armenia Arways Aircompany a oferit cel mai avantajos preţ, respectiv suma de 5.480.000 de dolari pentru cele două aeronave Airbus A310 şi componentele aferente.

„Valorizarea acestor active reprezintă un pas strategic important pentru TAROM, cu atât mai mult cu cât unul dintre obiectivele noastre majore în perioada următoare îl constituie optimizarea costurilor logistice şi creşterea performanţei businessului TAROM. Această valorizare este oportună nu doar prin prisma ofertei obţinute - foarte avantajoasă pentru compania noastră -, ci şi prin eliminarea costurilor de conservare şi a costurilor aferente lucrărilor de întreţinere pentru cele două aeronave, care în doar jumătate de an ajung la peste 9 milioane de dolari”, a mai declarat la momentul anunţului Werner Wolff.

„Valoarea celor două aeronave a fost amortizată complet la momentul vânzării. Preţul stabilit de evaluator, respectiv 5.472.977,87 USD, a fost uşor depăşit de oferta Armenia Airways. Această ofertă este apoximativ dublă în raport cu primele oferte primite de TAROM pe parcursul anului 2017”, se mai arata în comunicatul TAROM.

Decizia de valorificare a aeronavelor Airbus A310 şi a componentelor aferente se justifică mai ales prin prisma faptului că pentru operaţionalizarea acestora, în vederea reluării zborurilor comerciale, TAROM ar fi ajuns să plătească o sumă aproximativă de 26,5 milioane dolari pentru următorii 2 ani.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?