Consiliul Naţional al PNL - 8 august, la Romexpo. Rareș Bogdan, propus ca prim-vicepreşedinte

22 Iulie 2019
Rareș Bogdan
Rareș Bogdan
Rareș Bogdan Ludovic Orban

Consiliul Naţional al PNL se va reuni pe 8 august la Romexpo, a decis, luni, Biroul Executiv al liberalilor. Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan va fi propus, la Consiliul Naţional din 8 august, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte politic al PNL de către preşedintele partidului, Ludovic Orban, potrivit unor surse liberale.

"Am luat decizia de a convoca Consiliul Naţional al PNL în data de 8 august la orele 16,00. Am stabilit ordinea de zi pentru acest Consiliu Naţional. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi sunt: raportul Biroului Executiv, raportul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, Senat şi Parlamentul European, aprobarea integrării PACT condus de Sebastian Burduja în cadrul PNL - practic finalizarea procedurii de integrare a PACT în PNL. De asemenea, am prevăzut pe ordinea de zi alegerea unui prim-vicepreşedinte al partidului, prim-vicepreşedintele politic din cadrul structurii de conducere a PNL, şi vom avea un punct distinct privitor la alegerile prezidenţiale şi demararea campaniei electorale pentru prezidenţiale, campanie care va începe cu campania de strângere de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis va fi invitat să participe la reuniunea Consiliului Naţional al PNL, conform surselor liberale.

Biroul Executiv al PNL a avut loc luni la Palatul Parlamentului. 





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Andrei Palincu
22 Jul 16:35
Cetăţene Batistuţă, dă tare din picioare, calcă apa cât e caldă, că ăştia din locomotivă te-au promovat la funcţia de momeală şi e unul care te tot apasă pe chelie ca să te duci la fund. Nu s-a specificat al cui este.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?