Conflict diplomatic între Polonia şi Israel

18 Februarie 2019

Oficialii polonezi şi-au anulat orice participare la o reuniune a Grupului de la Vişegrad, programată să se desfăşoare în Israel luni şi marţi, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a sugerat, potrivit presei, că Polonia a fost complice la Holocaust, transmite Reuters. Reuniunea a fost anulată.

Prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunţat iniţial că că nu se va prezenta la întâlnirea cu omologii săi din Cehia, Slovacia şi Ungaria şi că îl va trimite în locul său pe ministrul de externe Jacek Czaputowicz. Şeful cancelariei guvernului de la Varşovia, Michal Dworczyk, a declarat luni postului public de radio că este posibil să nu mai participe la eveniment niciun oficial polonez.

Ulterior, Morawiecki a comunicat, potrivit DPA, că Polonia s-a retras de la reuniune, iar premierul Cehiei, Andrzej Babis, citat de Reuters, a anunţat că evenimentul nu va mai avea loc, în schimb vor fi dialoguri bilaterale.

Potrivit lui Babis, întrunirea Grupului V4 ar putea fi reprogramată în a doua jumătate a anului.

Cu ocazia summitului pentru Orientul Mijlociu care a avut loc săptămâna trecută la Varşovia, presa israeliană - Jerusalem Post, Haaretz şi The Times of Israel - a relatat o afirmaţie a lui Netanyahu potrivit căreia niciun polonez nu a fost judecat pentru colaborarea cu naziştii. Ulterior, ministrul interimar de externe Israel Katz a declarat postului de radio al armatei israeliene că "adevărul istoric nu poate fi modificat. Mulţi polonezi au colaborat cu naziştii şi au participat la distrugerea evreilor în timpul Holocaustului" şi că "antisemitismul era înnăscut la polonezi înainte de Holocaust, în timpul acestuia şi mai târziu".

Dworczyk a calificat declaraţia lui Katz drept "ruşinoasă"

Tensiunile privind rolul polonezilor în Holocaust au crescut după ce Polonia a adoptat anul trecut o lege care pedepseşte cu închisoarea folosirea unor expresii cum ar fi "lagărele de concentrare poloneze". Reuters menţionează că, la presiunile guvernului SUA şi după indignarea provocată în Israel, legea a fost modificată prin eliminarea pedepselor cu închisoarea, relatează Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?