Propunerea PSD, închisoare la domiciliu pentru corupții cu pedepse sub 5 ani, amânată după Paște

3 Aprilie 2018

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat miercuri să dea raport pentru controversatul proiect prin care cei care sunt condamnați la pedepse cu închisoarea de până în 5 ani să poate săvârși pedeapsa la domiciliu, iar detenție, doar în weekend. Cel mai probabil după Paște se va relua ședința, iar aleșii vor da și raport, atunci. Reamintim că marți, comisi a aprobat mai multe amendamente la trei propuneri legislative referitoare la măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, stabilind ca persoanele condamnate, inclusiv pentru fapte de corupţie, cu pedepse de până la cinci ani de închisoare, să poată beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat.

Social-democrații vor ca persoanele condamnate pentru corupție, cu până la cinci ani de închisoare, să își poată executa pedeapsa la domiciliu sau în week-end. Propunerea a fost aprobată marți în comisia juridică a Camerei Deputaților, iar miercuri se ia decizia finală.

Deputaţii jurişti au comasat, astfel, trei propuneri legislative iniţiate de PNL şi UDMR, adăugând mai multe amendamente ale PSD. Liberalii au protestat faţă de amendamentele PSD, menţionând că acestea schimbă fundamental propunerea făcută de ei, conform agerpres.ro.

Potrivit amendamentelor depuse de PSD şi aprobate de comisie, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei conform Legii 254/2013, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Judecătorul de supraveghere a executării pedepsei va dispune aceste măsuri pentru persoanele condamnate la o pedeapsă de până la 5 ani, care au efectuat fracţia de 1/5 necesară pentru luarea în discuţie a regimului de detenţie. Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deţinuţilor care au săvârşit abateri disciplinare, mai prevede textul adoptat, la propunerea PSD.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt: executarea la domiciliu a pedepsei, executarea fracţionată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură de executare, precum şi executarea pedepsei în regim mixt, de echivalent zile de muncă în folosul comunităţii şi de zile de executare sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat. Toate măsurile sunt aplicabile pentru condamnări de până la 5 ani de închisoare.

Măsurile nu se aplică în cazul condamnărilor pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei. Din proiectul iniţial a fost eliminată prevederea că măsurile alternative nu se pot aplica pentru condamnările pentru infracţiuni de serviciu, de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, cât şi persoanelor aflate în stare de recidivă.

Măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate la domiciliu se face prin brăţară electronică. De asemenea, măsura alternativă de executare fracţionată a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei în regim deschis de detenţie numai în zilele de sâmbătă şi duminică, în penitenciarul în care a executat restul pedepsei sau într-un centru de detenţie special înfiinţat în acest scop, iar măsura alternativă de executare în regim mixt a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei prin prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii în echivalent şi de executare a pedepsei în regim deschis de detenţie, mai prevăd amendamentele adoptate.

Ministerul Justiţiei implementează dispoziţiile prezentei legi, prin adoptarea de norme metodologice, în cel mult 30 de zile de la publicarea legii, şi prin crearea, în spaţii noi, a centrelor de detenţie pentru executarea măsurilor alternative, prin achiziţia de brăţări electronice în scop de supraveghere a executării pedepselor la domiciliu, prin angajarea de personal în sistemul de probaţiune, norma de angajare fiind de un inspector de probaţiune pentru cel mult 60 de persoane care execută o măsură alternativă la măsura executării în detenţie a pedepsei cu închisoarea.

Deputaţii jurişti au mai stabilit că în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an executarea pedepsei se realizează în arest la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă.

Potrivit amendamentelor propuse de UDMR, se va reveni la reducerea pedepsei cu câte 20 de zile pentru fiecare carte scrisă în închisoare. Astfel, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate, prevede textul adoptat.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
DAN LAZAR
04 Apr 09:50
MAI BINE SA FIE EXPULZATI, IN TARI IN CARE SA SE CHINUIE, CUM AR FI -MADAGASCAR, COSTA RICA, BRAZILIA...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?