Comdamnat pentru că a ucis un om al străzi. Povestea tristă a lui karatistului Okey

6 Octombrie 2015
Comdamnat pentru că a ucis un om al străzi. Povestea tristă a lui karatistului Okey
Comdamnat pentru că a ucis un om al străzi. Povestea tristă a lui karatistului Okey

Un incident nefericit s-a soldat anul trecut cu decesul unui bărbat din judeţul Bacău care îşi “făcea veacul” prin comuna Goleşti.
Luni, judecătorii Tribunalului Vrancea au decis o pedeapsă de doi ani şi zece luni cu suspendare pentru tânărul inculpat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

“Condamnă pe inculpatul Baranga Ionuţ Iulian, pentru comiterea infracţiunii (...) „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” la 2 (doi ani) şi 10 (zece) luni închisoare. (...) suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un interval de 3 (trei) ani începând cu rămânerea definitivă a prezentei hotărâri”, se arată în soluţia de luni a Tribunalului Vrancea.

Tânărul mai are obligaţia, în cazul în care sentinţa va rămâne definitivă, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 zile, dar şi la plata a circa 6.000 lei, despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, acolo unde a decedat victima şi către Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, dar şi la 2000 lei cheltuieli judiciare către stat, potrivit ziaruldevrancea.ro.

Aşa cum s-a reţinut în rechizitoriul procurorilor, fapta s-a produs pe 20 iunie, la Goleşti, când victima, Constantin Rotariu, zis “Okey”, a mers alături de Ionuţ Iulian Baranga şi de un alt martor, la un magazin din localitate. Băcăuanul se stabilise în Goleşti de ceva vreme, fiind domiciliat în comuna Blăgeşti, Bacău. Acesta se adăpostea pe unde găsea iar în ziua cu pricina s-a luat după cei doi tineri care se întorceau de la un antrenament sportiv şi a intrat în vorbă cu ei.

Ajunşi la magazin, “Okey” a executat mai multe scheme de karate şi s-a oferit să îl înveţe pe Baranga acest sport. Chiar dacă tânărul a insistat să fie lăsat în pace, Rotariu a continuat, moment în care tânărul l-a lovit cu cotul în zona feţei.



“Okey” s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de betonul platformei din faţa magazinului. A fost preluat de ambulanţă şi transportat apoi la Spitalul de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, după care a ajuns la Spitalul de Urgenţă de la Bacău unde, pe 2 iulie, a decedat.
Diagnosticul la internare a fost de traumatism cranio-cerebral cu fractură liniară parieto-temporală dreaptă, iradiată la etajul mijlociu şi posterior drept al bazei craniului, hematom subdural, intracerebral, contuzie cerebrală.

Medicii legişti au stabilit că între decesul victimei şi căderea sa pe suprafaţa de beton există legătură de cauzalitate, aşa că au dispus trimiterea în judecată a lui Baranga pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Trimis în judecată în luna februarie a acestui an, Baranga a mers pe procedura simplificată de recunoaştere a faptei, prevăzută de art. 374, alin (4) a noului Cod de Procedură Penală, instanţa reţinând ca circumstanţă atenunată cea a provocării.

Decizia de luni a Tribunalului nu este însă definitivă, putând fi contestată la instanţa superioară.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?