Coldea: Am servit statul vertical. Voi reveni cu detalii de interes la Comisie

13 Martie 2018

După șapte ore de audieri în Comisia pentru controlul asupra activității SRI, fostul prim-adjunct al Serviciului, Florian Coldea, a anunțat că va reveni pentru noi declarații ”de interes” după ce ”chestiuni aflate în derulare” se vor finaliza. 

”Cred că am reușit să atingem toatele subiectele de pe agendă. Unele au fost vehiculate deja în spațiul public. Pentru aprofundarea unora mi-am rezervat dreptul de a reveni cu detalii de interes când se vor finaliza chestiuni aflate în derulare. Răspunsurile s-au referit la o serie de chestiuni ale unor jurnaliști care ne acuză, o parte ne cultivau cu multă insistență, și ale unor rezerviști. Am explicat care sunt procedurile și modul de relaționare cu toți acești interlocutori”, a declarat Florian Coldea, după audieri. 

Fostul număr doi din SRI a mai precizat că a fost abordat și subiectul protocoalelor de cooperare care, spune el, ”înscriu în limita legii” și au un caracter de preîntâmpinare a eventualelor excese. ”Folosind aceste protocoale, de-a lungul timpului am prevenit și contracarat riscul la adresa României. Am realizat misiunile Serviciului, reușind să trecem neafectați de fenomenul terorismului, să gestionăm problemele de contraspionaj și multe alte amenințări și probleme. Am contribuit ca România să fie țară sigură și furnizoare de securitate pentru partenerii noștri”, a afirmat acesta.

Coldea a vorbit și despre sintagma ”stat-paralel”, intens folosită de PSD și ALDE. ”Mă pot referi doar la statul vertical, pe care l-am servit în slujba României”, a precizat Coldea.

Florian Coldea, fostul adjunct al Serviciului Român de Informaţii, a fost audiat marți în Comisia de Control SRI. Acesta a sosit la comisie la ora 11.40 şi a declarat în faţa presei: "Am venit din respect pentru Parlamantul României, instituţie fundamentală a statului român, să răspundem tuturor întrebărilor, ca de fiecare dată. O declaraţie de presă voi face la final". Audierea s-a încheiat în jurul orei 19:30.

Manda: N-am ajuns la subiectul colaborării SRI-DNA. N-am vorbit despre relația SRI sau a lui Coldea cu presa

”Nu am vorbit despre relația SRI sau a domniei sale cu presa. Sunt multe întrebări de pus, cu domnul Cocoș, cu Adrian Sârbu. Vom finaliza, data viitoare, toate aspectele. Sunt toate în atenția Comisiei. Am parcurs doar jumătate din lucrurile pe care voiam”, a declarat Claudiu Manda, președintele Comisiei de control asupra activității SRI.

”Subiectul legat de participarea la evenimente, l-am discutat și cu domnul Maior și cu domnul Horia Georgescu, probabil că-l vom discuta și cu domnul Florian Coldea. Aș vrea să corectez o chestiune pe care eu nu am spus-o: domnul Maior a spus că a fost o masă de Crăciun, iar în momentul în care vom avea numele acelor persoane, le vom face publice”, a mai precizat acesta.

Manda a dezvăluit că nu s-a discutat nici despre relația dintre SRI și DNA. ”Nu am ajuns la subiectul colaborării SRI-DNA, am atins doar subiectul relației SRI-DIICOT. Mai avem de discutat subiectul relației SRI-ANI și vom discuta despre relația SRI-DNA”, a mai spus Manda.

Reamintim că pe 6 martie, Florian Coldea a dezmințit categoric că ar fi cerut amânarea audierii din comisia SRI, pe motiv că ar fi răcit, așa cum a declarat șeful Comisiei parlamentare, Claudiu Manda. Ulterior, într-o intervenție telefonică la Jocuri de Putere, și acesta a recunoscut că, de fapt, el a propus ca audierea să aibă loc săptămâna viitoare.

Într-o declarație pentru ziare.com, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații Florian Coldea a spus că decizia amânării a fost luată unilateral de comisia SRI. Motivul ar fi fost faptul că audierea era programată la ora 14 și s-a considerat că lucrările s-ar prelungi până seara târziu.

"Nu am nicio problemă să mă prezint oricând în fața comsiei SRI pentru a discuta orice subiect aflat în dezbatere", a declarat generalul Coldea pentru Ziare.com.

După apariția informațiilor, Claudiu Manda, șeful Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, a avut o intervenție telefonică la Realitatea TV.

"Am avut acea discuție cu domnul Coldea în vederea audierii. Domnul Coldea a spus că e un pic răcit, dar că poate să vină la Comisie. Din discuția cu domnul Coldea ne-am dat seama că audierea va dura mult mai mult, la ora 14 va fi destul de târziu și se va întinde destul de mult, mai ales că cu domnul Coldea avem de lămurit mai multe lucruri decât cu domnul Maior, la care a durat destul de mult. Şi atunci, cred că, cumva la propunerea mea, am convenit împreună să fie audierea săptămâna viitoare la ora 11. Domnul Coldea a spus că vine la comisie atunci când este invitat", spune Manda. Manda a negat că amânarea audierii ar avea vreo legătură cu Liviu Dragnea.

Claudiu Manda anunţa, la mijlocul lunii trecute, că Florian Coldea a confirmat prezenţa la audieri.

"Am avut două discuţii cu domnul Coldea, prima în care m-a rugat să îi transmitem o invitaţie oficială şi a doua în care am stabilit ziua de 6 martie. (...) Eu l-am sunat, (...) a spus că doreşte să vină la comisie şi că doreşte să lămurească aspectele care îl vizează pe domnia sa sau SRI - atât timp cât a fost la conducere", spunea Manda, pe 13 februarie.

El preciza la acel moment că Florian Coldea urma să fie întrebat, la comisie, despre "chestiuni interne" din perioada în care s-a aflat la conducerea Serviciului, alături de George Maior.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?