COD PORTOCALIU de inundaţii. Avertismentul Institutului Naţional de Hidrologie

21 Iunie 2018

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţul Vâlcea şi alte două Cod galben pentru râuri din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Hunedoara.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Cerna - bazin superior, Luncavăţ - bazin superior, judeţul Vâlcea, pentru care a fost emis Cod portocaliu, până la ora 22:00.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice Mariţa şi Recea (afluenţi ai râului Cerna), Luncavăţ - afluenţii aferenţi S.H. Vaideeni, Pârâul Urşilor, precizează INHGA.

Codurile galbene au fost emise, până la ora 24:00, pentru râurile mici din bazinele hidrografice Gilort - bazin superior amonte S.H. Târgu Cărbuneşti, Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru - amonte Ac. Slatina, Olteţ - bazin superior, judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt (fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Luncavăţ) şi pentru râurile mici din bazinele hidrografice Jiu - bazin superior amonte S.H. Rovinari, judeţele Hunedoara şi Gorj (fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţii Jiului aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Rovinari), scrie Agerpres.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din 17 judeţe, valabilă de vineri, de la ora 6:00, până sâmbătă, la ora 10:00.

Conform INHGA, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, în intervalul 22 iunie, ora 6:00 - 23 iunie, ora 10:00, pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someş - afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).

De asemenea, sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, în intervalul 22 iunie, ora 12:00 - 23.06.2018, ora 10:00, pe râurile din bazinele hidrografice Mureş - bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă Arieş (judeţele Bistriţa Năsăud, Harghita şi Mureş), Târnava Mică - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Târnava Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Harghita, Mureş şi Sibiu), Olt - bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Hoghiz (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Harghita, Covasna, Bacău şi Neamţ), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), şi în intervalul 22 iunie, ora 18:00 - 23.06.2018, ora 10:00, pe râurile din bazinele hidrografice Bârlad - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi).



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?