Clipul de promovare a României, tradus în 16 limbi. Latina nu a fost uitată!

4 Aprilie 2019

Clipul de promovare a României realizat de Ministerul Turismului este tradus la ora actuală în 16 limbi, inclusiv în limba latină, a anunţat, joi, ministrul de resort, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă.


„Clipul este tradus în peste 16 limbi datorită implicării Universităţii Bucureşti şi am reuşit să avem voce pe clip chiar şi în limba chineză şi chiar dacă poate părea uşor desuetă, chiar şi în limba latină, pentru că nu trebuie să uităm că o să avem vizita papei cât de curând şi este important să avem un clip de promovare şi în acesta limbă”, a spus Bogdan Trif. 

El a precizat că este important ca România să aibă un clip tradus în cât mai multe limbi de circulaţie internaţională dar şi în limbi din zona Asiei.

„Noi ne propunem foarte mult să intrăm pe piaţa din China, nu trebuie să uităm că avem acolo peste 120 milioane de turişti anual şi doar o mică parte ajung la noi. Ne dorim să intrăm pe această piaţă şi să direcţionăm cât mai mult turişti către România. Anul trecut, din China am avut numai 33.000 de turişti, un număr extrem de redus. Mai mult decât atât ne propunem să deschidem anul acesta două birouri de promovare externă în această zonă. De asemenea, şi Japonia este o piaţă ţintă pentru noi şi avem tradus clipul în această limbă”, a spus Trif.

 



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?