Ca să ajungi la cetate, fie urci scările din spatele liceului de artă, fie mergi cu maşina pe Dealul Cetăţii. Drumul este mărginit de stejari, iar răcoarea lor este o desfătare în zilele toride de vară. Cetăţuia n-a fost dintotdeauna atât de impozantă. Pe la 1529, era doar o fortificaţie de lemn.
Practic, întâi de toate a fost un singur turn din lemn, apoi construcţia din cărămidă şi piatră supraveghea drumul comercial care venea de la Bran şi intra în cetate pe poarta vămii. În socotelile oraşului au fost contabilizaţi pentru construcţia iniţială 650 de florini. Nucleul fortificaţiei din prezent a fost ridicat din piatră pe la 1550, de trupele habsburgice.
În turnurile de apărare şi în Fortificaţiile Braşovului, existau persoane care îngrijeau strict de cheia de la poarta de intrare. Desigur cheile nu erau de dimensiuni atât de mari, însă responsabilitatea era una imensă.
În 1630 i se adaugă la colţuri patru bastioane, care se păstrează şi acum. Cetăţuia rămâne cu destinaţia de garnizoană până la începutul secolului al XIX-lea.
Devine închisoare militară după 1850 încoace şi îşi păstreaza destinaţia asta destul de mult. Era un loc ferit şi destul de uşor de bine păzit, şi îşi păstrează această destinaţie până după Primul Război Mondial.
Primăria a încercat cumva să scape de clădire şi atunci i-a oferit-o lui Carol al 2-lea, contra sumei de un leu. Carol, băiat pragmatic a refuzat-o, n-a luat-o şi ea a continuat să se degradeze şi în al doilea Război Mondial a redevenit închisoare, până prin anii 50.
În anii comunismului, cetăţuia s-a tranformat într-un altfel de închisoare. Ea a devenit staţia de bruiaj a oraşului, pentru ca oamenii să nu poată asculta posturi de radio care nu erau agreate.
După 1975, cetăţuia a fost restaurată în stil medieval, cu tunuri, arme şi cavaleri în armură, care dau locului o atmosferă specială. Complexul se laudă acum cu un salon medieval, unul transilvănean, dar şi cu o vinotecă unde se organizează degustări.
Ca orice cetate care se respectă. aici există şi o fântână care avea peste 80 de metri adâncime. Acum se spune că locul este aducător de noroc. Trebuie însă să sacrifici o monedă, pentru ca dorinţa să se îndeplinească.
