Cele 12 reguli care te ajută să previi cancerul

19 Iulie 2018
Cele 12 reguli care te ajută să previi cancerul
Cele 12 reguli care te ajută să previi cancerul

Este una dintre cele mai înspăimântătoare boli, însă modul în care ne hrănim are o importanță crucială. Specialiștii sunt de părere că aceste reguli te ajută să previi cancerul.

Potrivit Institutului American de Cercetare a Cancerului, una dintre cele mai importante reguli pe care o putem urma este aceea de a umple trei sferturi din farfurie cu legume și verdețuri, lăsând doar un sfert din farfurie pentru proteinele de origine animală.

1. Cancerul și o diversitate de culori în farfurie



Fructele și legumele în diverse culori conțin cei mai puternici nutrienți cu rol anticancerigen. Astfel că o primă regulă pe care trebuie să o ai în vedere ca să previi cancerul este aceea de a avea mereu în farfurie cât mai multe legume și fructe în culori diferite. Acestea sunt alimente care trebuie să predomine în alimentația ta, fiind consumate atât în stare crudă cât și preparate într-un mod foarte simplu.

Pe lângă substanțele anticancerigene pe care le aduc, tot aceste alimente sunt cele care te ajută să menții o greutate corporală normală. Kilogramele în plus măresc riscul de cancer la colon, esofag și rinichi, susțin specialiștii de la publicația medicală webmd.com Prin urmare, consumă o cantitate mare de verdețuri de toate felurile, legume de culoare verde, roșie, violet și portocaliu.

2. Cel mai bun mic dejun care te ajută să previi cancerul

Acidul folic este o vitamină extrem de importantă care protejează corpul de cancerul la colon, sân și de cel rectal. Cerealele integrale sunt printre cele mai bune surse de folați și le poți consuma la micul dejun. De asemenea, portocalele, pepenele galben și căpșunile sunt alte surse bune de acd folic pe care le poți combine la micul dejun cu un terci de ovăz integral.

Ouăle, sparanghelul, broccoli, leguminoasele, semințele de floarea soarelui crude și legumele cu frunze verzi sunt alte surse excelente de acid folic și le poți include atât la micul dejun cât și la celelalte mese principale.

Citeşte continuarea AICI.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?