Cel mai tare truc pe care să-l aplici în somn ca să înveți lucruri noi

23 Aprilie 2019

Crezi că ai putea învăța lucruri noi în timp ce dormi? Sigur ai văzut asa ceva în filme și ai vrut și tu. Totodată, cu siguranță ai auzit prin cercul tău de prieteni povești despre cum au învățat aceștia lucruri noi, doar prin faptul că au ascultat înregistrări noaptea, în timp ce dormeau. Ei bine, sigur te-ai întrebat dacă așa ceva chiar este posibil sau sunt doar minciuni.

Se pare că, în condiții potrivite, creierul tău poate învăța elemente noi de vocabular, în timp ce dorme, așa arată un studiu realizat de oamenii de știință de la University of Bern din Elveția.

Studiul care îți arată că e posibil să înveți în timp ce dormi

Participanții care au luat parte la studiu au avut ca sarcină să asculte înregistrări cu perechi de cuvinte în timpul somnului. Unul dintre cele două cuvinte era inventat, iar celelalt era real. Astfel, în momentul când aceste perechi de cuvinte erau prezentate în cadrul unui anume impuls electric din creier, participanții erau capabili să răspundă la întrebări legate de cuvintele ascultate în somn chiar și după ce se trezeau.

Cercetătorii au testat modul în care a asimilat fiecare participant cuvintele din înregistrări prin jocuri precum: „ce încape într-o valiză?". În cadrul jocului niciun participant nu a folosit cuvintele false pe care le-au ascultat în timp ce au dormit.

„Ceea ce am descoperit în studiul nostru este că creierul care doarme poate să codeze informații noi și să le stocheze pe termen lung. Chiar mai mult, creierul care doarme este capabil să facă noi asocieri, cel puțin așa arată scanările creierelor participanților, care au dezvăluit o activitate neurologică similară cu a unui om care a învățat un cuvânt nou de vocabular", a zis co-autorul studiului, Marc Züst.



Însă, metoda nu a dat rezultate și în cazul învățării unei limbi străine. Astfel, cea mai bună metodă pentru a reuși este să stai treaz. Cu toate acestea, cercetarea a scos la iveală abilitități ale minții, despre care mulți dintre noi nu știam și care pot fi foarte utile.

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?