Cel mai cunoscut deținut din SUA, O.J. Simpson, a fost eliberat condiționat

20 Iulie 2017
O.J. Simpson
O.J. Simpson

O.J. Simpson, în vârstă de 70 de ani, a fost eliberat, după nouă ani de stat în închisoare. Fostul star din fotbalul american a fost audiat joi, de Comisia de Eliberări Condiţionate din Carson City, verdictul fiind eliberarea condiţionată, informează CNN.

O.J. Simpson a fost arestat pe 16 septembrie 2007, la trei zile după un jaf armat în hotelul "Palace Station" din Las Vegas, Nevada. Pe 5 decembrie 2008, Simpson a fost condamnat la 33 de ani de închisoare, cu posibilitatea de a fi eliberat condiţionat în octombrie 2017, informează Mediafax. Simpson ar putea fi eliberat condiţionat înainte de a ispăşi zece ani din pedeapsa de 33.

Simpson a fost acuzat şi în 1994 de uciderea fostei soţii, Nicole Brown, şi a iubitului acesteia, Ronald Goldman. Procesul s-a încheiat pe 3 octombrie 1995, când Simpson a fost achitat, dar a fost silit să plătească familiilor celor doi daune în valoare de 33 de milioane de dolari. Suma nu a fost achitată niciodată. La momentul respectiv, juraţii au avut îndoieli privind probele ADN găsite la locul crimei.

Cazul lui O.J. Simpson din anii 1995 a fost cel mai mediatizat proces din istoria Statelor Unite ale Americii. Starul fotbalului american din anii 70, Orenthal James Simpson, cunoscut sub numele de O.J. Simpson a bulversat pe toată lumea în 1994, când a fost acuzat de uciderea soţiei sale şi a amantului acesteia. Deşi în acest caz nu a fost găsit vinovat, Simpson a avut probleme cu legea la zece ani de la incident, de această dată acuzat de jaf armat şi răpire.

Simpson a scris istorie în fotbalul american în anii '70, la echipa Buffalo Bills. În 1967, Universitatea California Los Angeles (UCLA) şi Universitatea din California de Sud (USC) s-au întâlnit în meciul rămas în istorie drept "Meciul Secolului". O.J. Simpson a adus victoria echipei sale, USC, cu un "touchdown" considerat şi astăzi cel mai spectaculos din istorie. Aproximativ 59 de metri a alergat pătrarul USC cu mingea în braţe, înainte de a marca. Datorită lui Simpson, USC s-a impus cu 21 la 20.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?