Ce impact are violența domestică asupra copiilor, conform cercetărilor

21 August 2019

Cu siguranță ai auzit și tu că „bătaia e ruptă din rai" sau că „m-a bătut mama când eram mic şi uite ce mare am crescut". Ei bine, știința ne dovedește că acest obicei practicat de mii de ani nu are niciun rol benefic pentru copil, ci din contră.

În acest sens, cercetătoarea Elizabeth Gershoff a realizat un studiu în cadrul căruia a analizat 75 de studii diferite, care au implicat în jur de 161.000 de copii și nu a găsit nici măcar un beneficiu care să indice că bătaia e bună în vreun fel.  Astfel, a ajuns la concluzia că violența este asociată, mai degrabă, cu agresivitatea, comportamentul antisocial și probleme mentale în rândul copiilor.

Ulterior, Gershoff a aplicat unui chestionar părinților pentru a afla cât de des își lovesc proprii copii. Apoi, pe baza acestuia a analizat comportamentul copiilor ai cărăr părinți au completat chestionarul. Gershoff a recurs la o astfel de tehnică pentru a culge date despre copiii bătuți de părinți, deoarece cercetătorii nu pot efectua experimente în cadrul cărora copiii să fie loviți.

„Pălmuirea copiilor este o forma de violența, iar asta schimbă relația cu părinții. De asemenea, le-ar putea da de înțeles copiilor că pot lovi pe cineva dacă au puterea necesară. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire faptul că asemenea copii sunt violenți, la rândul lor, cu alte persoane", a declarat Elizabeth Gershoff.

Cât despre toți cei care au fost pălmuiți când erau copii și au evoluat în mod normal, Gershoff spune că aceștia au reușit să facă asta în ciuda violenței și nu datorită acesteia.



De asmenea, potrivit unui studiu efectuat în Statele Unite anul trecut, aproximativ 45% dintre părinți și-au pălmuit copiii măcar o dată. Asta pentru că mulți părinți consideră că lovitul copiilor este util și necesar în impunerea disciplinei.

Sursa



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?