Cât de prost stă sistemul nostru solar în comparație cu altele

19 Iunie 2019

După ce au analizat datele adunate de la 909 planete care orbitează 355 de stele, cercetătorii au descoperit că sistemul nostru solar este un dezastrul, comparativ cu celelelalte. Asta pentru că planetele din sistemul nostru au o așezare haotică.

O echipă de cercetători condusă de astrofizicianul Lauren Weiss de la Université de Montréal, a realizat un studiu în care a comparat sistemul nostru solar cu frații săi din Univers. Astfel, aceștia au descoperit că în celelalte sisteme solare, planetele seamănă foarte mult între ele iar orbitele lor sunt uniforme.

„Dacă te uiți la o diagramă a sistemului nostru solar, vei vedea că e la fel ca un magazin: are de toate pentru toți, de toate dimensiunile. În plus, distanțele dintre orbitele din jurul Soarelui variază”, a declarat Lauren Weiss.

Spre deosebire de celelalte sisteme solare al nostru este un dezastru

Până acum, oamenii de știință au crezut că haosul din sistemul nostru solar este absolut normal. Însă, după datele furnizate de telescopul Kepler, despre celelalte sisteme solare, situația s-a schimbat.

Planetele din alte sisteme solare au aproximativ aceeași dimensiune ca vecinii lor, adică au dimensiuni uniforme. În plus, până și distanțele dinte planete sunt uniforme. De ce în sistemul nostru solar nu este ordine ca în celelalte?



Ei bine, cercetătorii spun că Jupiter și Saturn ar putea fi responsabili de acest dezastru. Cei doi giganți ai gazului au scris mai devreme istoria sistemului solar și există dovezi care sugerează că au întrerupt structura lor timpurie într-un fel.

În plus, toate aceste descoperiri i-ar putea ajuta, în viitor, pe cercetători să facă o predicție mai exactă despre dimensiunea sau distanța orbitală a unei alte planete, fără a mai fi nevoiți să deseneze o planetă aleatoare și să construiască un sistem planetar artificial.

Sursă

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?