Castelul Bran se transformă în muzeu privat de la sfârşitul lui mai 2009

26 Ianuarie 2009
Foto: softpedia.com
Foto: softpedia.com
Dominic de Habsburg a venit marţi în România, pentru a clarifica situaţia Castelului Bran cu ministrul Culturii, Theodor Paleologu, pentru a lua în discuţie transformarea ansamblului Castelului în muzeu privat, de administrarea căruia să se ocupe casa de Habsburg.

"Ministrul Culturii, Theodor Paleologu se va întâlni pe 29 ianuarie cu Dominic de Habsburg, proprietarul Castelului Bran, pentru a pune la punct ultimele detalii în ce priveşte păstrarea destinaţiei de muzeu a Castelului Bran şi a găsi o formulă prin care colecţiile şi mobila din castel, care aparţin Ministerului Culturii, să rămână acolo şi după ce Dominic de Habsburg va intra efectiv în posesia castelului", au declarat, pentru NewsIn, surse apropiate afacerii.

Dominic de Habsburg a primit Castelul Bran în urma retrocedării acestuia pe 25 mai 2006.

Totodată, ministrul Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Adrian Iorgulescu, şi Dominic de Habsburg au semnat un acord de administrare a castelului, care prevedea că acesta rămâne muzeu trei ani. Prin respectivul acord au intrat în posesia lui Dominic de Habsburg următoarele proprietăţi: castelul, Casa de ceai regina Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp.

"Arhiducele Dominic Habsburg-Lothringen, împreună cu cele două surori ale sale, Maria-Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer, efectuează o vizită în România între 27 ianuarie - 2 februarie şi vor avea întâlniri cu ministrul Culturii, Theodor Paleologu, cu primarul din Bran şi, probabil cu ministrul Turismului, Elena Udrea", a declarat luni, pentru NewsIn, avocatul Corin Trandafir, partener la firma de avocatura Rubin Meyer Doru Trandafir, care reprezintă interesele familiei Habsburg.



"Administrarea Castelului Bran va reveni familiei Habsburg, în calitate de proprietari, în mai 2009. Aceştia intenţioneaza să păstreze destinaţia de muzeu a Castelului Bran şi să-i îmbunătăţească potenţialul de importantă atracţie turistică a României printr-o serie de măsuri. În acest scop, cooperarea cu Ministerul Turismului este esenţială", se arată într-o scrisoare a familiei Habsburg către ministrul Turismului, Elena Udrea.

Proprietarul Castelului Bran, Dominic de Habsburg, a mai solicitat anul trecut restituirea unei suprafeţe de 110 hectare de pădure în zona comunei Bran. Dosarul se află în prezent în curs de soluţionare la primăria din localitate.

Dominic de Habsburg mai are de revendicat o serie de terenuri mai mici, tot în zona Bran.

Retrocedarea în natură a avut loc după aproape şase luni de negocieri între Ministerul Culturii şi Cultelor şi avocaţii noului proprietar, ca urmare a modificării Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de comunişti.

În forma iniţială, legea nu permitea urmaşilor principesei Ileana să reintre în posesia castelului în natură, urmând să primească o despăgubire în bani. Potrivit Ministerului Culturii, domeniul a fost estimat atunci la 25 de milioane de dolari. Legislaţia ulterioară din domeniul proprietăţii i-a îndreptăţit, însă, pe moştenitori să solicite retrocedarea în natură.

Avocaţii lui Dominic de Habsburg au făcut la începutul lunii decembrie 2006 o ofertă de vânzare a Castelului Bran, în valoare de 60 de milioane euro, Consiliului Judeţean Braşov.

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat, în acel moment, că vrea să cumpere Castelul Bran de la Dominic de Habsburg, în acest sens urmând să acceseze un împrumut de tip leasing pe o perioadă de zece ani la o bancă austriacă, în vederea acoperirii sumei de 60 de milioane de euro cerută de proprietar.

Ministerul Culturii şi Cultelor s-a opus, considerând că suma este foarte mare.

Ulterior, Dominic de Habsburg a retras oferta făcută şi a anunţat că a angajat firma americană de investiţii private Baytree Capital Associates, care va elabora un plan strategic de dezvoltare a Castelului Bran, în vederea promovării şi vinderii proprietăţii.

Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. El atrage turişti străini mai ales datorită asocierii cu Dracula.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?