Casa construită pe locul celei în care a stat Ion Creangă este de vânzare

Amintirea lui Creangă este supralicitată la Fălticeni. Proprietarul unei case reconstruite în locul uneia în care a stat scriitorul în 1854 vrea s-o vândă Consiliului Local cu aproape jumătate de milion de euro. Autorităţile locale consideră că preţul cerut este de zece ori mai mare decât cel real, chiar dacă imobilul este considerat obiectiv istoric de interes local.