Carrefour A IEŞIT DIN INSOLVENŢĂ. Decizia Curţii de Apel este DEFINITIVĂ

24 Aprilie 2014
Carrefour
Carrefour

Reţeaua de retail Carrefour a ieşit din insolvenţă după ce Curtea de Apel a respins joi cererea GSL Logistic, care a solicita plata unei datorii de 180.000 de euro, sentinţa fiind definitivă.

"Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că: Respinge ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinţei apelate. Respinge ca neîntemeiată intervenţia în interesul intimatei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.04.2014", se arată în soluţia pe scurt redactată de instanţă.

Procedura de insolvenţă a fost cerută de compania GSL Logistic, un distribuitor de scutece şi accesorii pentru copii si adulţi din Bucureşti, care, potrivit unor surse citate de ZF, avea de încasat de la Carrefour România datorii în valoare de circa 800.000 de lei.

La cererea avocaţilor, Carrefour a achitat datoria şi a cerut suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă. Cu toate acestea, deşi a achitat datoria, Carrefour nu recunoaşte debitul.

Retailerul a fost reprezentat în instanţă de casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, prin Robert Roşu, partener.
GSL Logistic, o companie cu 8 angajaţi, a avut în 2012 o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei, în scădere cu 15% faţă de anul precedent, şi un profit de 12.800 de lei, conform datelor publicate de Ministerul de Finanţe.



Vânzările grupului francez Carrefour în România, unde deţine o reţea de 165 de hipermarketuri, supermarketuri şi magazine de proximitate, au revenit anul trecut la nivelul din 2008, de 1 miliard de euro, înregistrând o creştere cu 2% faţă de 2012.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Mediafax

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

4 0
Sa le multumim fracezilor si nemtilor ca ne-au distrus economia si comertul.
24 Apr 20:49
Spre deosebire de romani, se pare ca ungurii, mai putin ca numar, sunt de 1000 de ori mai inteligenti si mai uniti. De ce spun asta? Pentru ca spre deosebire de noi romanii, in Ungaria nu ai voie ca firma straina, sa deschizi un complex comercial cu spatiu mai mare de 300 de metri patrati decat cu aprobarea primului ministru, care evident ca nu ti-o va da niciodata. Astfel ei isi protejeaza micii lor comercianti de gigantii retail care ridica economiile Germaniei si Frantei, scurgand banii inspre tarile mama, si distrugand economia Ungariei, in acest caz. Pe chestia asta au o problema cu infringementul cu moo..istii de la UE.

Romanii sunt atat de pr.. si de ba.tuti in cap incat, nu numai ca ar fi in stare sa-si demoleze vestigiile istorice pentru a mai ridica un nou mall sau super-market, in centrul orasului, dar au inceput sa-si vanda si teritoriul tarii, la hectar. Din 8 milioane de ha teren arabil, cat are RO, un milion si ceva sunt deja vanduti, iar alte 2.5 milioane de ha sunt date in arenda strainilor.

Am fost atat de pr.. incat le-am dat pe doi bani austriecilor extractia de titei, reteaua de distributie si o parte din rafinarii, iar acum noi ne cumparam propriul nostru combustibil rafinat de la ei, iar ei cara cu vagoanele profitul in Austria mama.

Inteligenti oameni, romanii astia, nu?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?