Candidați alegeri sector 1: Primăria pentru care se bat parlamentari, jurnaliști și foști edili

25 Mai 2016
Casa Presei, vedere din SkyTower
Casa Presei, vedere din SkyTower
FOTO: REALITATEA.NET

Candidați alegeri sector1: Cunoscută ca cea mai curată unitate administrativă din București, Primăria Sectorului 1 a avut și ea parte în ultimul an de scandaluri de corupție, în care a fost implicat chiar fostul edil, Andrei Chiliman, considerat până la începerea problemelor penale câștigător al unui nou mandat de primar.

Candidați alegeri sector 1. Lupta pentru Primăria Sectorului 1 poate fi considerată una egală pentru toți candidații. Și asta în condițiile în care candidatul favorit înainte de a începe scandalurile de coruție era liberalul Andrei Chiliman, câștigător a trei mandate la Primăria Sectorului 1.

Social democrații atacă fotoliul de la sectorul 1 cu  un candidat care a mai luptat pentru această funcție, deputatul Daniel Tudorache. El a ocupat funcția de viceprimar al sectorului 1 în mandatul din 2008 - 2012 al primarului Chiliman.

Liberalii scot și ei la luptă tot un deputat, Alexandru Nazare,  fost  ministru al Transporturilor în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, dar a fost și secretar de stat în perioade diferite  la Transporturi și la Finanțe.

Cei de la ALDE intră în competiție cu jurnalista Laura Chiriac. Mișcarea Populară aruncă în luptă tot un deputat, pe Eugen Tomac care a intrat în campanie cu promisiunea că, dacă iese primar vrea să schimbe toate lifturile din blocurile vechi din sector.



Un alt personaj interesant care a intrat ca independent  în campania pentru sectorul 1 este fostul primar din  perioada 1996-2000, George Pădure, fost proprietar al magazinului de electrocasnice Gepa Electro Center. La 62 de ani, Pădure încearcă să redevină edilul unui sector în care în 1996 câștiga fotoliul de primar.

Candidati alegeri sector 1. Cel mai bogat sector din Capitală

Sectorul 1 are cea mai bună finanțare din administrația bucureșteană. Are una din cele mai bune rate de colectare a taxelor și impozitelor, dar beneficiază și aportul mai multor companii de top care își au sediul în acest sector și sunt principalii contributori la bugetul administrației.

Sectorul 1 beneficiază și de o infrastructură generală relativ bună, în special în zona de nord, unde s-au ridicat multe construcții noi, iar rețelele edilitare au fost refăcute. accesul la transportul în comun este și el unul bun, însă infrastructura rutieră devine ineficientă la orele de vârf ca urmare a aglomerației urbane, dar și a tranzitului dinspre zona adiacentă a Capitalei.

Sectorul 1 este și primul în care primăria a demarat programe cu finanțare intdegrală de izolare termică a blocurilor. 

Candidați alegeri sector 1. Luptă într-un singur tur

Alegerile locale din 2016 sunt total diferite față de cele din anii trecuți. Din 1992 și până în prezent, de când se fac alegeri libere pentru administrație locală, după 1990, primarul era stabilit în  urma a două tururi de scrutin, în cazul în care candidații nu întruneau din prima încercare peste 50% din voturile alegătorilor.

În toate marile orașe, edilul a fost stabilit abia după al doilea tur. În multe cazuri alegerile au fost câștigate de candidatul aflat pe locul al doilea în primul turi. În prezent alegerile primarilor din acest an se vor desfășura într-un singur tur așa încât candidatul care întrunește cel mai mare număr de voturi, chiar dacă nu se atinge pragul de 50% va fi desemnat câștigător.

Cu trei luni înaintea alegerilor locale, Partidul Național Liberal a atacat decizia prin care s-a stabilit organizarea alegerilor locale într-un singur tur. Contestația liberalilor a fost însă resșpinsă, iar primarii vor fi stabiliți după o singură confruntare. Ca argument la contestația depusă, liberali au susţinut că într-un tur de scrutin ar fi schimbaţi doar 15% dintre primarii actuali din România, în timp ce în două tururi procentul de înnoire ar putea fi de 70%. 

Candidați alegeri sector 1: Lista completă 

Daniel Tudorache (deputat) - PSD+UNPR

Alexandru Nazare (deputat) – PNL

Laura Chiriac (jurnalistă) - ALDE

Eugen Tomac (deputat) – Partidul Mișcarea Populară

Laurenţiu Piticaş – Partidul România Unită

Gheorghe Pădure - independent

Brigitte-Marie-Clotilde Armand – Uniunea Salvați Bucureștiul

Ionuţ Chermenschi – Partidul Ecologist Român

Dorina Petroşel – Partidul Socialist Român

Maria Chirtoacă – Partidul Dreptății Sociale



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?