Când ar putea Grecia să primească prima tranșă de împrumut. Un nou termen a fost avansat

10 August 2015

Un oficial elen a declarat, luni, că speră ca Grecia să finalizeze negocierile cu creditorii internaționali, pentru a primi prima tranșă de 20 miliarde de euro, cel mai târziu marți, 11 august. Inițial, autoritățile aveau ca obiectiv semnarea unui acord final, până pe 18 august, pentru obținerea celui de-al treilea pachet de asistență financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro (94 miliarde de dolari).

"Se fac eforturi pentru a finaliza negocierile până luni noaptea sau marți dimineață", a declarat oficialul elen pentru Reuters, citat de Ziare.com.

Negocierile au demarat pe 20 iulie, iar în 20 august, Grecia trebuie să achite peste trei miliarde de euro către BCE. 

Unul dintre subiectele sensibile îl reprezintă modul în care se va realiza recapitalizarea băncilor elene și cum va fi gestionată problema creditelor neperformante. Autoritățile de la Atena vor să înființeze o bancă de rebuturi pentru a rezolva problema, în timp ce creditorii internaționali cer vânzarea lor către fondurile specializate.



Rata creditelor neperformante reprezintă aproximativ 35% din totalul portofoliului de împrumuturi, în primul trimestru din 2015, iar proporția ar urma să crească din cauza declinului economiei și al impunerii restricțiilor asupra mișcărilor de capital.

Grecia, scrisoare către FMI: "Dorim să vă informăm că solicităm un nou credit"

 

Totodată, valoarea primei tranșe din pachetul de asistență financiară, estimată la cel puțin 20 miliarde de euro, este un subiect de discuție între autoritățile elene și creditori. Din acești bani, Grecia are nevoie de zece miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor, șapte miliarde de euro pentru achitarea creditului punte, obținut în iulie, și peste trei miliarde de euro pentru achitarea scadenței împrumutului de la BCE.

Economia Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru, din 2015, înregistrând un declin de 0,2%, după o scădere de 0,4% în precedentele trei luni, a anunțat, recent, Oficiul Central de Statistica (ELSTAT).

În 2014, economia a ieșit din recesiunea care a durat șase ani, înregistrând un avans de 0,8%, dar turbulențele din ultimele luni au afectat evoluția PIB-ului.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?