Când apar primele cireşte româneşti şi cât va costa un kilogram? Veştile sunt foarte proaste!

9 Aprilie 2018

În piețele bucureștene au apărut cireșe de import și cu 50 de lei kilogramul. Cele românești, din soiuri timpurii, vor apărea însă după 15-20 mai, dar prețurtile vor fi destul de piperate. Reprezentanții producătorilor se așteaptă și la 20 de lei kilogramul, în condițiile în care prețul la poarta fermei ar putea fi de aproximativ 12 lei. Anul acesta, jumătate din producție a fost calamitată.

Cireșele românești sunt așteptate în piețe după 15-20 mai, când soiurile timpurii vor putea fi livrate de către producători. Până atunci, doritorii trebuie să scoată din buzunare 35 și chiar 50 de lei pe kilogramul de cireșe din import, provenite în special din Grecia, unde producția de anul acesta este una bună.

Prețurile vor rămâne însă peste 10 lei kilogramul și spre finalul lunii, urmare a producției foarte slabe din acest an. Urmare a frigului și a grindinei, aproximativ 50% din producția de cireșe din soiuri timpurii a fost calamitată.

"Cireșele de mai apar după 15-20, dar nu sunt niște cireșe foarte valoroase pentru că nu au nici dulceață și nici carne. Iar cu prețurile este o nebunie. La roșii spre exemplu, prețul pleacă de la 12 lei la poarta fermierului, la care mai pune și angrosistul, se mai adaugă și alte costuri și ajunge la 20 de lei (la consumatorul final n. red.). Cred că și la cireșe va fi la fel. Acesta este un preț de conjunctură. Sunt prețuri pentru acei consumatori care vor să își facă un moft", a declarat pentru ECONOMICA.NET Aurel Tănase, președintele OIPA Legume Fructe. 

Potrivit acestuia, producția în cazul soiurilor timpurii este calamitată pe aproape jumătate din suprafața cultivată, iar în cazul celorlalte soiuri "sperăm ca procentul să fie mai mic de 20%".

În ceea ce privește cireșele "de vară", acestea vor apărea după 1 iunie, iar sezonul lor ține până spre 15 iulie. "În România se cultivă aproximativ 7.000 de hectare de teren cu cireșe, iar producția este de 2.000, chiar 3.500 de tone. Dar mai este un element foarte important: recoltatul, când se pierde foarte mult din producție din cauza lipsei și a prețului forței de muncă", a mai explicat Aurel Tănase.

În ceea ce privește prețurile din vara aceasta, acesta susține că ele vor scădea față de momentul actual, dar totul este dictat de piață. "Există diferențe, pentru că una vinde țăranul care are acasă câțiva pomi, una vând livezile consacrate unde altele sunt condițiile și calitatea. Probabil că se va porni de la 2,5 lei - 3 lei la poarta fermei", mai spune Tănase.

 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Alex
09 Apr 17:39
Cireste? Nici macar la titlul unei stiri de 0 relevanta jurnalistica nu puteti face proof reading?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?