BNR spune că NU poate interveni în CRIZA francului elvețian

16 Ianuarie 2015

Francul elvețian. Victor Ponta l-a trimis pe ministrul Finanţelor la Isărescu să găsească soluţii pentru explozia francului eleveţian. BNR reacționează: nu avem ce să facem.

Francul elvețian. Banca Naţională nu poate interveni pe curs, pentru că nu ea stabileşte cursul valutar leu-franc elveţian, a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale, Dan Suciu, potrivit Economica.net.

Francul elvețian. El a explicat că BNR nu poate să ceara rambursarea ratelor la bănci la un curs fix sau să plafonarea cursului de schimb, şi că doar băncile comerciale pot face asta.

Suciu a mai spus că banca centrală este preocupată de această "situaţie delicată" iar soluţia, pe care BNR a încurajat-o de multă vreme, ar fi conversia în lei a creditelor.

Declarații ȘOCANTE de la BNR. "E momentul să fie învăţată o lecţie dură"

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a declarat joi că impactul aprecierii francului elveţian în faţa euro şi, implicit, a leului, nu este major în piaţa interbancară românească şi nu are cum să influenţeze semnificativ nivelul creditelor neperformante, având în vedere că doar 4,5% din creditele în derulare sunt în franci, şi doar 3,8% sunt deţinute de persoane fizice.



"Cu referire la evoluţia francului în raport cu leul, cred că e momentul să fie învăţată o lecţie dură de către cei care s-au împrumutat în valută, fără a avea venituri în moneda respectivă. Banca Naţională a României a avertizat ani în şir cu privire la riscul valutar", spune Adrian Vasilescu, potrivit Agerpres.

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 -2
dana
16 Jan 17:10
Rusine bnr,in loc sa ne ajutati sa putem plati ratele mai departe ne mai dati o palma.
Răspunde
0 0
16 Jan 21:58
4 Cand ai luat creditul n-ai gandit ca se poate ajunge la asa ceva?
Gandire de asistata social. E adevarat ca guvernul si bnr putea sa fie drastici cand vine vorba de clauzele abuzive si comisioanele aparute peste noapte. Dar sa vii acum sa ceri ajutor pe banii mei care n-am luat credit e o magarie.
0 -1
dana
16 Jan 17:10
Rusine bnr,in loc sa ne ajutati sa putem plati ratele mai departe ne mai dati o palma.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?