Gelu Ştefan Diaconu, 56 de ani, managerul care a ocupat din aprilie 2013 până astăzi funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a avut venituri lunare de peste 50.000 de lei pe lună (cca. 11.400 de euro net pe lună) în 2014, potrivit datelor din declaraţia sa de avere de anul trecut.
Diaconu a reuşit să îşi majoreze veniturile anuale de până la de zece ori faţă de nivelul încasat ca şef al Fiscului, din funcţiile „conexe" pe care le are Eximbank, CEC Bank, GDF Suez Energy şi Romgaz, scrie zf.ro.
Astfel, el a ajuns în 2014 la un venit lunar mediu de 4.700 de lei din funcţia de bază de şef al ANAF, la care se adaugă alte 46.000 de lei pe lună din celelalte funcţii care, teoretic, nu îi ocupă mai mult de câteva ore pe lună. De departe, cele mai „bănoase" joburi secundare ale lui Diaconu au fost la Eximbank şi la CEC Bank, de unde a încasat, în medie, câte 20.000 de lei, respectiv 18.000 de lei pe lună anul trecut.
În aprilie 2013, Gelu Diaconu prelua şefia ANAF şi se pregătea de o revoluţie în Fiscul românesc. A scăpat de mai multe tentative de demiteri, practic, nici un ministru de Finanţe sub care a activat nedorindu-l în echipă, potrivit Economica.net.
În 2013 ANAF reuşea încasări de 32% din PIB, încadrându-se în ritmul obişnuit pentru România. În 2014, în schimb, încasările scădeau la 31,7% şi începeau problemele pentru şeful Fiscului.
Presiunile politice s-au micşorat în 2015, când Diaconu a reuşit să câştige scena publică prin lansarea Direcţiei Antifraudă, fosta Gardă Financiară, costumată şi cu maşini branduite.
Această schimbare s-a produs în cadrul unui proiect de 91 de milioane de euro finanţat de Banca Mondială, pentru reorganizarea ANAF, început în 2014 şi programat să se termine în 2019.
În urma campaniei Antifraudă şi a înteţirii inspecţiilor fiscale, veniturile statului au crescut la 33,1% din PIB în 2015. Controalele au fost aclamate de o parte a societăţii şi condamnate de alta. ANAF a fost acuzat că îi hărţuieşte pe buticari, dar se teme de marii contribuabili.