Bilanțul înghețului: Localități fără curent, trenuri întârziate, zboruri anulate și mașini avariate

Bucureștiul a înghețat. La propriu. Și odată cu gheața, s-a creat haos. Pe trotuare, pietonii au mers cu pași mici, de teamă să nu alunece sau să nu fie striviți de crengi. Aproape o mie de copaci s-au prăbușit. Iar peste 250 de mașini au fost avariate. În plus, Zeci de tramvaie și troleibuze au așteptat ore întregi să fie urnite din loc, după ce mai multe fire de înaltă tensiune s-au rupt. Probleme au fost nu doar în Capitală, ci și în alte 16 județe.