Incepand cu scrierile lui Sigmund Freud, psihologii au cercetat aceasta tema in incercarea de a da un raspuns, ajungand de curand la cateva idei destul de convingatoare. Tristetea - cel putin in forma cea mai moderata - ne ajuta sa procesam amintiri, sa analizam situatii incerte si elimina prejudecatile care ne precipita judecata, scrie braindecoder.com.
Teoreticienii evolutionisti considera ca tristetea este o caracteristica importanta a reusitei de supravietuire a speciei umane. Intre anii 1940 si 1950 psihologul britanic John Bowlby a dezvoltat teoria atasamentului, conform careia inca de la inceputul vietii oamenii se ataseaza de parinti cu scopul de a supravietui. In acord cu aceasta teorie, care isi continua influenta pana in zilele noastre, tristetea este emotia care face posibila manifestarea atasamentului si este vazuta ca pretul ce trebuie platit pentru abilitatea de a forma legaturi interumane, scrie hotnews.ro.
Tristetea care insoteste o mare pierdere este adanca, apasatoare si, in unele cazuri, poate duce la instalarea dezechilibrului psihic. Insa in forma sa cea mai moderata, tristetea vine cu anumite avantaje: "Tristetea functioneaza ca un semnal de alarma care indica faptul ca situatia in care subiectul se afla este noua, necunoscuta si reprezinta o provocare," declara Joe Forgas, un psiholog de la Universitatea din Noua Galie de Sud, Australia.
Aceste situatii pun oamenii in alerta: oamenii tristi devin mult mai atenti la detalii, sunt martori oculari de incredere, sunt orientati mai mult catre exterior, catre respectarea normelor sociale si sunt mai putin egoisti, conform experimentelor facute in 2010 de catre psihologul Joe Forgas.
Trebuie sa ne gandim si la beneficiile tristetii; obsesia culturala a zilelor noastre de a cauta fericirea in fiecare moment este amagitoare, sustine Forgas.
