Bătrân de 70 de ani, lăsat să aştepte pe holul spitalului 17 ore înainte de a fi internat

13 Aprilie 2016

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui bărbat care ar fi așteptat 17 ore la Spitalul de Urgență Bârlad pentru a fi interna.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul, relatat de presă, al unui bărbat în vârstă de 70 de ani din comuna vasluiană Blăgești, care a așteptat 17 ore la Spitalul de Urgență din Bârlad ca să fie internat. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 34 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății, se precizează într-un comunicat transmis de instituţie.

Bărbatul a fost adus la Spitalul de Urgență din Bârlad, în jurul orei 16.30 şi şi-a petrecut noaptea pe holul spitalului, fără însă a fi supravegheat. Internarea sa a avut loc la ora 10.00, a doua zi, la insistențele familiei.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Vaslui a precizat faptul că starea de sănătate a bărbatului nu era deloc bună, acesta prezenta o "stare de oboseală generalizată, inapetență, edeme la nivelul membrelor inferioare și abdomen voluminos".

Familia pacientului a sesizat Direcția de Sănătate Publică, dorind să depună o plângere și la poliție, întrucât, în urma anchetei interne realizate de conducerea spitalului nu s-a descoperit nicio neregulă.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?