Bătaie de joc: copiii dintr-o localitate, nevoiţi să meargă 4 kilometri prin noroi, până la şcoală

10 Martie 2016

Incompetenţa autorităţilor şi lipsa banilor lasă sate întregi fără drumuri, apă și lumină. Este şi cazul satului dâmboviţean După Deal, unde 80 de familii sunt rupte de restul lumii, iar 40 de elevi au de mers prin noroi, în fiecare zi, peste 4 kilometri ca să poată ajunge la şcoală. De fiecare dată pleacă la ei cu schimburi, pentru a fi curați la ore. Apoi, la întoarcere, îi așteaptă alți patru kilometri mizerabili, relatează Realitatea TV.

Lipsa unui drum asfaltat care să facă legătura între sat şi comunele vecine e un chin, mai ales pentru aprovizionare pe timpul iernii. Maşinile nu pot ajunge în sat şi se circulă doar cu căruţa.

Copiii însă sunt cei mai năpăstuiţi, pentru că zilnic au de mers prin noroi şi gropi, 4 kilometri până la şcoală. Îşi iau preventiv două rânduri de pantoloni şi se încalţă cu cizme de cauciuc pentru a nu ajunge prea murdari în clase. În plus, drumul trece prin pădure şi pot apărea oricând animale sălbatice.

După drumul de coșmar către şcoală, copii se opresc la o localnică unde îşi lasă încălţările şi pantalonii plini de noroi.

Primarul susţine că a mai pietruit drumul, însă nu sunt bani pentru asfaltare. Între timp, copiii şi părinţii speră să aibă parte de vreme bună, că de primari gospodari, nici gând.





Sursă: REALITATEA TV

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?