Barbra Streisand, declarații șocante despre abuzurile comise de Michael Jackson

22 Martie 2019

Cunoscuta actriţă şi cântăreaţă Barbra Streisand susţine că îi crede pe cei doi bărbaţi care l-au acuzat pe Michael Jackson că i-a abuzat sexual în copilărie, însă se întreabă de ce părinţii acestora le-au permis să doarmă în casa cântăreţului.

În documentarul "Leaving Neverland", James Safechuck şi Wade Robson povestesc în detaliu cum regele popului i-a invitat în copilărie la ferma sa unde i-a abuzat sexual. Filmul a fost întâmpinat cu furie de moştenitorii lui Jackson, care neagă acuzaţiile şi susţin că documentarul "o încercare jalnică şi patetică" de a face bani de pe urma superstarului.

Într-un interviu acordat The Times, Streisand, în vârstă de 76 de ani, susţine că îi crede "în mod clar" pe Robson şi Safechuck şi îl descrie pe Jackson, cu care a refuzat o dată să facă un duet, drept persoană "foarte dulce şi foarte copilăroasă". "Nevoile sale sexuale erau aşa cum erau, provenind din ce copilărie sau ADN a avut. Poţi să spui că au fost 'molestaţi', dar acei copii, aşa cum i-aţi auzit spunând (pe Robson şi Safechuck), erau încântaţi să fie acolo. Amândoi s-au căsătorit şi amândoi au copii, aşa că nu i-a omorât", a completat actriţa.



Întrebată dacă este furioasă pe Jackson, Streisand a mărturisit: "Este o combinaţie de sentimente. Mă simt prost pentru copii. Mă simt prost pentru el. Vina, cred, e a părinţilor, care au permis copiilor lor să doarmă cu el". De altfel, mamele celor doi, Stephanie Safechuck şi Joy Robson, apar în "Leaving Neverland" pentru a povesti despre experienţa avută cu Jackson.

În timp ce Stephanie a mărturisit că nu a reuşit să-şi protejeze fiul, Joy susţine că regretă decizia de a-şi lăsa copilul alături Jackson la ferma Neverland. 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?