Avion prăbușit în Alpii italieni. Bilanțul negru: Morți și răniți

25 Ianuarie 2019

Cel puţin cinci persoane au murit, iar altele au fost rănite după ce un elicopter a intrat în coliziune în zbor cu un avion uşor, în Munţii Alpi, în nord-vestul Italiei, în apropierea frontierei cu Franţa, afirmă surse citate de presa italiană.

Un elicopter italian s-a ciocnit în aer cu un avion uşor francez, vineri după-amiază, în zona Gheţarului Rutor, la altitudinea de 2.500 de metri, în apropierea localităţii La Thuile (regiunea italiană Valea Aosta), potrivit Mediafax.ro.

Conform unor surse din cadrul echipelor de intervenţie, cinci persoane au murit, iar două au fost rănite în accident, relatează publicaţia Il Fatto Quotidiano. Cele două persoane rănite au fost transportate la spital în stare critică.

La locul accidentului au fost trimise numeroase elicoptere de salvare din oraşele Ivrea, Torino şi Borgo Sesia. 

Potrivit site-ului de ştiri AostaSera.it, elicopterul implicat în accident aparţinea firmei GMH şi transporta schiori, iar avionul uşor provenea din Franţa şi probabil efectua un tur de agrement în zona Courmayeur.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?