Fără a avea practic niciodată controlul direct asupra acestor atacuri, Statul Islamic le-a inspirat, salutat, glorificat, și va continua să o facă în viitorul previzibil, cu atât mai mult cu cât mii de jihadiști străini vin să i se alăture în Irak și în Siria, cu perspectiva, pentru unii, de a reveni, experimentați și încă mai radicali, în țările de origine, afirmă experții.
'Toți membrii serviciilor de securitate europene pe care i-am întâlnit în acest an sunt paralizați când vorbesc despre problema luptătorilor străini. Ea este practic fără soluție', afirmă Bruce Riedel, fost agent CIA, în prezent membru al think-tank-ului Brookings Institution.
Conform unui raport publicat marți de Soufan Group, o firmă de consultanță în domeniul intelligence, cu sediul la New York, numărul jihadiștilor străini prezenți în Siria și Irak a crescut de peste două ori din iunie 2014, ajungând la circa 30.000, originari din cel puțin 86 de țări.
'Gândiți-vă la problema de a-i supraveghea pe toți cei care revin. Vor fi plasați în detenție. Dar majoritatea vor ieși în 48 de ore, pentru că nu au comis nicio crimă în Franța sau în Belgia (...) Au intenția să comită o crimă? Posibil. Însă în democrație nu se țin oameni în închisoare pentru că sunt suspectați de intenția de a comite o crimă', explică același expert.
Supravegherea intensivă a acestor mii de suspecți ar mobiliza, practic, de manieră permanentă toate forțele de ordine și armatele statelor occidentale, ceea ce este, firește, imposibil, adaugă el.
Problema devine și mai gravă dacă ținem cont de faptul că, pe lângă acești jihadiști reveniți în țările de origine (între 20 și 30% din totalul lor, estimează Soufan Group), Statul Islamic poate conta și pe un număr necunoscut de voluntari care, asemeni cuplului care a ucis 14 oameni la San Bernardino, California, se radicalizează fără a avea contact cu gruparea și fără a atrage atenția cuiva înainte de a trece la acțiune.
Acest fenomen este denumit de expertul australian David Kilcullen 'jihadul fără șef'. 'În loc de a avea o structură clandestină cu canale de comunicare în ambele sensuri și planuri secrete care trebuie protejate, nu avem decât o structură (SI) care transmite consemne unor oameni ce rămân în clandestinitate și trec la acțiune atunci când vor, în conformitate cu aceste consemne', explică el.
'Combinația între afluxul de luptători străini care revin acasă și existența unor rețele subterane, mai ales în anumite regiuni europene, crește în mod semnificativ amenințarea internă', subliniază David Kilcullen.
Atacul de la San Bernardino, comis la scurt timp după atentatele din capitala Franței, demonstrează că 'radarul antiterorist pus la punct în SUA și în alte țări pentru a depista și dejuca atacurile puse la cale de rețele trebuie de acum recalibrat', susține Soufan Group.
Un cuplu prudent care nu comunică cu exteriorul — cum ar fi un grup compus din frați sau prieteni din copilărie—, evită cu grijă moscheile și nu anunță pe internet înainte de a lovi, constituie pentru serviciile specializate celule imposibil de depistat sau infiltrat.
'Niciun soft nu va putea vreodată să detecteze și să prevină radicalizarea violentă la nivelul a doi indivizi. Toate șansele sunt de partea criminalilor dacă rămân calmi și acționează rapid (...) Așa cum este imposibil să fie împiedicate crimele violente, imposibil este și să fie eradicat terorismul, mai ales atentatele concepute să rămână sub radar(ul antiterorist)', după cum arată raportul Soufan Group.
Concluzia sa este că 'trebuie trase învățăminte din atacul de la San Bernardino, iar una dintre ele este că vor mai exista și altele, în pofida tuturor eforturilor noastre'.
