Cel mai mare împrumut din istoria FMI, acordat Argentinei, unde inflația și deficitul au explodat

8 Iunie 2018
Argentina, la mâna FMI
Argentina, la mâna FMI

Cel mai mare program de salvare din istoria FMI va fi acordat Argentinei, scrie Bloomberg. Economia sud-americană a ajuns într-o situație dezastruoasă - inflație de peste 10% și un deficit bugetar scăpat de sub orice control. 

Argentina a ajuns joi la un acord stand-by în valoare de 50 de miliarde cu FMI, au anunţat guvernul de la Buenos Aires şi Fondul. Înţelegerea privind asistenţa financiară mai trebuie aprobată de consiliul Fondului.

Argentina a solicitat asistenţa FMI pe 8 mai, după o depreciere puternică a monedei naţionale - peso - şi o retragere masivă a investitorilor de pe pieţele emergente.

Reuters apreciază că acordul reprezintă un punct de cotitură pentru Argentina, care a ignorat Fondul mai mulţi ani, după criza economică dezastruoasă din 2001-2002, pusă de mulţi argentinieni pe seama austerităţii impuse de instituţia financiară mondială. Acum, decizia preşedintelui Mauricio Macri de a relua colaborarea cu FMI a provocat proteste la nivel naţional.

Guvernul argentinian afirmă că finanţarea acordată de FMI ar constitui o asigurare împotriva unor noi crize. În schimb, Argentina trebuie să îşi reducă deficitul fiscal la 1,3% din PIB în 2019, de la 2,2% în prezent, a făcut cunoscut preşedinţia. De asemenea, guvernul trebuie să propună parlamentului o reformă a statutului băncii centrale, care să asigure autorităţii monetare o autonomie sporită.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?