"Retorica bolşevică împinge România în aceeaşi prăpastie ca şi Argentina"

15 Mai 2018
Criza din Agentina, model nefericit pentru România?
Criza din Agentina, model nefericit pentru România?

Economistul Florin Cîțu, vicepreședinte PNL, vede asemănări izbitoare între situaţia economică a României din acest moment şi criza în care a intrat Argentina.

Florin Cîţu avertizează că populismul guvernamental ne va aduce rapid în criză. Aceleași politici populiste de pe continentul sud-american și din România sunt reţeta dezastrului economic.

"Este prea târziu pentru România să evite o criză de proporţii ... rămâne să aflăm cât o să fie de dureroasă", crede economistul din opoziție.

"Argentina a cerut de la FMI un împrumut de 30 de miliarde de dolari. Este în criză. Din nou.De ce este importantă Argentina pentru România? Simplu. În perioada 2009- 2014 deficitul bugetar avea o medie de 2.9% pe an iar datoria publică de 40% din PIB. Adică în fiecare an se jucau cu focul şi încărcau bugetul cu măsuri populiste. O mare parte din măsurile respective au fost copiate de Dragnea în programul lui de guvernare. Ah, şi încă ceva rata inflaţiei era pe 4%.

Astăzi cu un deficit de 6% şi o datorie publică de 50% din PIB (sub nivelul de 60% nu?) şi o rată a inflaţiei de 25% (când inflaţia scapă de sub control pentru că politica monetară este condusă politic), Argentina este din nou în criză. Bineînţeles că în 2015-2017 guvernul de la Buenos Aires spunea că aşa ceva nu se poate întâmpla.

Sunt multe lucruri similare între Argentina şi România. De la măsurile populiste la retorica oficială care spune că deficitele bugetare şi de cont curent nu contează. Şi nici datoria publică. Ei, uite ca toate contează. Dar mai există ceva asemănător şi are o importanţă majoră pentru sănătatea unei economii.

În Argentina sectorul financiar-bancar a scăzut din importanţă ca procent din PIB de la 60% la 20%. Acest lucru arată de cele mai multe ori ca guvernul are o politică anti-investitori străini (...) Şi în România sectorul financiar bancar scade pentru că nimeni nu mai vine să investească. România şi Argentina aşteptau să primească invitaţia de a intra în OECD în Mai 2018. Dar în ambele cazuri vedem două economii care se îndepărtează de structurile şi valorile pe care le respectă ţările membre OECD. România şi-a distrus şansele prin atacul la justiţie şi retorică bolşevică împotriva sectorului privat. Argentina a intrat în criză. Dar ambele ţări încă mai speră într-un miracol", a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?