Aplicaţia cu care poţi afla timpul în care dispare alcoolul din sânge. Chiar este REALĂ

9 Ianuarie 2019

Aplicaţia cu care poţi afla timpul estimativ în care dispare alcoolul din sânge a fost relansată în preajma sărbătorilor de iarnă.

 

 

Denumită "Zero la Mie", aplicaţia permite căreia utilizatorii care au băut să afle timpul estimativ în care pot ajunge din nou la 0‰ alcool în sânge. Aplicaţia este rodul parteneriatului dintre Ursus Breweries, Poliţia Română şi Clever Taxi şi a fost relansată la finalul anului trecut.

Pe baza datelor introduse în secţiunea bio, precum gen, înălţime, greutate, cantitate şi tip de alcool consumat, dar şi timpul de consum, este generat un timp estimativ necesar pentru revenirea la zero la mie alcoolemie. Dacă utilizatorul a consumat alimente în perioada de consum de alcool, este recomandată adăugarea a 90 de minute la rezultatul indicat de aplicaţie.

Spre exemplu, unui bărbat cu o înălţime de 180 cm şi o greutate de 80 kg, care a consumat 2 beri de 500 ml în interval de două ore, îi este recomandat să aştepte minim două ore şi 40 minute până la revenirea la 0‰ alcool în sânge. Rezultatul este însă o recomandare, întrucât capacitatea de metabolizare a alcoolului este diferită pentru fiecare persoană în parte, relatează Mediafax.




Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?