Apelul Poliției după noua farsă de la apelul 112: "Opriți-vă! Îi puneți pe alții în pericol"

24 August 2019

"Opriți-vă pentru că îi puneți pe alții în pericol" a fost mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Diana Sarca, după ce sute de polițiști au căutat o fată de 16 ani, care a mințit că a fost sechestrată, sunând la numărul de urgență 112.

"Fac un apel la cei care mai au asemenea gânduri: Opriți-vă! Opriți-vă, pentru că îi puneți pe alții în pericol. Sunt oameni care în acel moment aveau nevoie reală de sprijinul Ambulanței, de sprijinul Poliției, de sprijinul colegilor de la Jandarmi. Nu ne jucăm cu așa ceva, pentru joacă, indiferent de vârstă există alte modalități. Pentru cei mici există jucării, pentru cei mai există gadget-uri”, a spus Diana Sarca, potrivit libertatea.ro.

Purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei a precizat că polițiștii din sectorul 6 au avut sprijinul celor din celelalte sectoare, care au mai preluat din activități și au rezolvat celelalte sesizări.

Adolescenta de 16 ani a sunat, ieri, de 13 ori la 112 şi a spus că a fost sechestrată într-un apartament din Bucureşti. Tânără a fost găsită în timpul nopții, în siguranță.

După câteva ore de când a dat alarma, poliția a realizat că este vorba despre o farsă.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
un apel "fals" e mai bun decit unul real, Toate apelurile "false" trebuie sa fie urmate ...
25 Aug 10:24
de minim o saptamina de arest si plata cheltuielilor ... un caz sau o mie ar trebui sa fie vazute ca niste EXERCITII de pregatire procedurala si logistica prentru situatiile reale. Burtosii trebuie sa EXERSEZE constant capacitatea reala de a actiona si a se imbunatati ca reactie, proceduri, echipamente. cooperare,
Răspunde
0 0
Incompetenti e putin spus, criminali ...
25 Aug 10:16
Zic ei ca au gasit fata !? in mall cu iubi !? Era "iubi" sau proxenetul care ia dat copite in gura si a violat-o inainte si a amenintat-o ca o omoara ca dinca !? cum poti fi atit de superficial !? Fata nu a fost arestata temporar macar pentru alarma falsa si a fost lasata lui "iubi" !? Bai, asta e militia romana ? Asta e tot ce pot ? Asta e legislatia si capacitatea !? Dupa eforturi oarecare, Gasesti un OM care a facut un apel la 112 si il lasi iar aiurea fara sa ai CERTITUDINEA ca ti-a spus adevarul si ca va platidaca a apelat din gluma ! Parca e din filmele cu stan si bran ... incredibil ...
Răspunde
0 0
Emil
25 Aug 09:52
Dacă se dovedește ca n a fost nici un pericol amenda ar trebui sa fie 2 mii € sau o luna pușcărie cu executare.
Răspunde
0 0
Iliescovici Rusnacovici
25 Aug 00:05
un apel fals si au transpirat bujetarii dar cind numara salariul nu mai transpira ! incompetenta, frica de "publicitate" si intelegerile cu interlopii iau facut sa innebuneasca ca au "ratat" interventia !!! Dati amenzi, nenilor si se potolesc ... dar VOI asteptati sa treaca timpul sa incepeti din nou sa numarati mortii si ranitii si sa asteptati "plingerile" !!!!!
Răspunde
0 0
MIHAI
24 Aug 23:52
Aproape în toate filmele de război apar niște mașini care identificau instantaneu locurile emisiilor radio. Dacă le-ar împrumuta de la muzeu, nu le-ar putea folosi și la identificarea instantanee a locurilor emisiilor telefonice?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?