Anunțul așteptat de la Ministerul Muncii: Ce pensii cresc înainte de Paște

22 Martie 2019
Pensii recalculate
Pensii recalculate

Aproape jumătate din cele 100.000 de decizii de recalculare a pensiilor în cazul grupelor de muncă 1 și 2 vor fi trimise acasă de ministerul Muncii până de Paște.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat vineri, la Braşov, că la întâlnirea pe care a avut-o cu directorii caselor de pensii joi seara s-a stabilit un program şi un colectiv de lucru pentru punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, respectiv emiterea deciziilor de recalculare conform grupelor de muncă, astfel încât primii 42.000 de pensionari să primească aceste documente până la Sărbătorile de Paşte.

Ministrul a menţionat că, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre resursa umană şi tehnică, precum şi sofware-ul necesare pentru această activitate, precizând că s-a stabilit ca, din grupul de lucru, să facă parte câte un expert de la fiecare casă de pensii.

"În perioada 3-15 aprilie toate pensiile vor fi achitate - 15 va fi ultima zi în care pensionarii vor primi pensiile pe luna aprilie - iar până la Sărbătorile de Paşti, 42.000 de decizii la nivel naţional, din cele 100.000 de recalculare conform grupelor de muncă, pensionarii le vor primi acasă. Încercăm ca pentru un număr cât mai mare din aceste decizii să achităm diferenţele de la 1 octombrie la zi, până în Sărbătorile de Paşte, dar după continuăm această acţiune astfel încât, la 30 septembrie 2019, aşa cum este prevăzut în lege, să o avem încheiată, inclusiv eliberarea deciziilor, plata diferenţelor şi punerea în plată cu noul cuantum, cu precizarea că de la 1 septembrie va fi acea majorare de valoare de punct de pensie care va intra şi ea într-un nou calcul ulterior datei de 1 septembrie", le-a transmis Marius Budăi pensionarilor.

Ministrul Muncii a mai menţionat că cele două articole din noua lege a pensiilor atacate la Curtea Constituţională nu au fost declarate neconstituţionale, însă în minuta Curţii se precizează că este necesară clarificarea unor termene de intrare în vigoare.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?