Scandal diplomatic după incidentele de la Valea Uzului. Ambasadorul român, convocat la MAE maghiar

Incidente la Valea Uzului
Incidente la Valea Uzului

Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, pentru vineri, au anunţat autoritățile ungare, care afirmă că ceea ce s-a întâmplat joi la Valea Uzului este "scandalos şi inacceptabil", scrie agenția ungară de presă MTI. Oficialul român ar fi refuzat să se prezinte la convocare, spune Budapesta. Bucureștiul susține însă că întâlnirea a fost doar reprogramată pentru săptămâna viitoare.