Alimentul complet: Conţine toate vitaminele şi mineralele de care ai nevoie

12 Februarie 2019

Din cele mai vechi timpuri, ouăle au asigurat o parte a dietei umane. În ultimele câteva decenii însă, reputaţia lor a fost pusă sub semnul întrebării, ajungând să piardă teren în faţa altor alimente din cauza colesterolului pe care îl conţin, scrie gayot.com.

Ouăle nu cresc colesterolul dacă sunt consumate cu moderaţie

Noile cercetări arată că ouăle oferă beneficii esenţiale creierului, ochilor şi inimii, fără nici un impact negativ semnificativ asupra colesterolului. Cu toate ca gălbenuşurile de ou conţin colesterol, cercetătorii cred acum că nivelurile de grăsimi saturate din dietă au cel mai mare impact asupra nivelului de colesterol din sânge, care se presupune că prezice riscul bolilor cardiace.

Colesterolul ce se găseşte în ouă este absorbit în intestin, ceea ce face ca impactul său asupra colesterolului din sânge să fie neglijabil. Cu cât asigurăm necesarul de colesterol cu atât mai puţin produce organismul.

Un studiu al Universităţii Harvard a constatat că persoanele care au consumat nu mai mult de un ou pe zi aveau un nivel mai scăzut al colesterolului faţă de cele care au exclus acest aliment.

Specialiştii susţin că gălbenuşul unui ou conţine 21 vitamine, minerale, 6,29 g proteine, 27 g calciu, 6 mg magneziu, 96 mg fosfor, 67 mg potasiu, şi 4,97 g grăsimi.

Ouăle sunt benefice organismului

Ouăle au numeroşi nutrienţi care oferă beneficii unice sănătăţii. Sunt o excelentă sursă de vitamina B şi colină, substanţe esenţiale pentru funcţionarea creierului. Majoritatea populaţiei are deficit de colină, aceasta fiind necesară pentru dezvoltarea creierului şi a memoriei. În plus, colina poate ajuta la neutralizarea homocisteinei, o moleculă care poate deteriora vasele de sânge.

Ajută la scăderea în greutate

Menţinerea greutăţii este cheia bunăstării generale. Într-un studiu în care a fost analizat metabolismul persoanelor suprponderale s-a constatat că cei care au consumat două ouă la micul dejun au pierdut de două ori mai repede în greutate faţă de cei care consumau carbohidraţi simpli la prima masă a zilei.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?