Alegeri cruciale în SUA. Ce spun ultimele sondaje

6 Noiembrie 2018

S-au deschis urnele pe Coasta de Est pentru alegerile legislative din Statele Unite. Sunt puse în joc toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor şi 35 dintre cele 100 de locuri din Senat. De asemenea, americanii aleg guvernatorii pentru 36 dintre cele 50 de state. Campania a fost extrem de dură. Donald Trump şi Barack Obama s-au înfruntat aproape pas cu pas, iar vedetele s-au pronunţat mai vehement decât de obicei.

Primele secţii de votare au fost deschise pe Coasta de Est, la ora locală 6.00 (13.00, ora României), iar o oră mai târziu cele din jumătate din statele în care se află electori. Posturile americane au difuzat imagini cu cozi lungi de aşteptare în faţa unor secţii.

În joc sunt cele 435 de mandate din camera Reprezentanţilor, o treime din cele din Senat şi posturile de guvernatori din aproximativ 30 de state, din Florida în Alaska.

- „A avea asigurare medicală este atât de important.” 

- ”Mai mulţi bani la buget pentru educaţie, pentru noi.” 

- ”Ajutarea angajaţilor şi clasei de mijloc.”

Acestea sunt numai câteva dintre temele care îi preocupă pe americani înainte de alegeri. Campania a fost foarte dură şi, uneori, chiar murdară. Numeroşi alegători s-au plâns că au primit apeluri telefonice automate, cu mesaje rasiste împotriva candidaţilor de culoare.

CNN a publicat unul dintre aceste mesaje.

”Aceasta este negresa magică Oprah Winfrey, care vă cere să o faceţi pe negresa Stacey Abrams guvernatoarea Georgiei”. 

O țară divizată. Două Americi se ciocnesc violent în alegeri, în umbra lui Trump 

Vedeta a reacționant vehement. ”Am auzit că există apeluri telefonice automate, în numele meu, împotriva lui Stacey Abrams, pe care o suţin 100%. Și ştim ce să facem în legătură cu acest lucru. Votaţi.”, a spus Oprah Winfrey.

Potrivit celui mai recent sondaj CNN, 55% dintre alegători intenţionează să voteze pentru democraţi, iar 42%, pentru republicani. Astfel, nu este de mirare că Donald Trump s-a aruncat cu totul în campanie, în special pe ultima sută de metri.

”Ieşiţi şi votaţi pentru republicani. Faceţi-o acum, faceţi-o marţi! America are acum cea mai fierbinte economie din lume”, a spus Trump.

Tabăra democrată a fost condusă de fostul preşedintele Barack Obama.

”Sper că marţi vom depăşi minciunile, zgomotul şi prostiile şi sper că ne vom aminti cine suntem. Spre deosebire de alţii, eu nu inventez lucruri când vorbesc. Am date clare care mă susţin”, a spus Obama.

Dacă republicanii vor reuşi să păstreze atât controlul asupra Senatului, cât şi asupra Camerei Reprezentanţilor, vor reuşi să impună agenda lor şi pe cea a preşedintelui Trump. Dar, dacă democraţii preiau controlul într-una dintre cele două camere ale Congresului, ar putea bloca planurile liderului de la Casa Albă. Democraţii speră chiar că vor câştiga în ambele camere, ceea ce ar schimba harta politică a Statelor Unite.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?