Ajutoare de stat de 100 milioane euro pentru 9 proiecte de investiții

2 Decembrie 2015
Guvernul susţine că alocările au fost făcute în funcţie de stadiul investiţiei şi de cererile de finanţare depuse de administraţiile locale
Guvernul susţine că alocările au fost făcute în funcţie de stadiul investiţiei şi de cererile de finanţare depuse de administraţiile locale
FOTO: Grup RC

Ministerul Finanţelor Publice a acordat în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015 ajutoare de stat ce se ridică la 436,37 milioane de lei (aproximativ 100 de milioane de euro) pentru nouă proiecte de investiţii.

Ministerul Finanţelor Publice a acordat în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015 ajutoare de stat ce se ridică la 436,37 milioane de lei (aproximativ 100 de milioane de euro) pentru nouă proiecte de investiţii, se arată într-un comunicat al Finanțelor.

Acestea au o valoare totală de peste 1,05 miliarde de lei şi vor genera 3.332 de noi locuri de muncă. Sumele aprobate vor fi plătite companiilor după realizarea proiectelor de investiții și îndeplinirea obligațiilor legale asumate.

Patru din investițiile finanțate sunt de tip greenfield - respectiv cele demarate de companiile CER CLEANING, parte a Karcher Grup, SONACA AEROSPACE, AIRBUS HELICOPTERS și TIMKEN.

Celelalte cinci sunt extinderi ale unor proiecte de succes demarate în România în perioada anterioară. Aceste proiecte vor genera contribuții directe la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite de aproximativ 547,28 milioane de lei (123 de milioane de euro) și toate au o importantă componentă de inovare, ceea ce duce la crearea de bunuri cu valoare adăugată mare în sectoare de top, cu tradiție pentru România, precum fabricarea autovehiculelor rutiere sau a navelor și aeronavelor spațiale și a componentelor pentru acestea.



Sunt rezultatele primei sesiuni de depunere a cererilor de acord pentru finanțare demarate în baza schemei de ajutor de stat pentru susținerea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții cu impact major în economie instituită prin Hotărârea Guvernului nr.807/2014. Sumele alocate acestei măsuri de sprijin în 2015 au fost consumate în integralitate. În total, sumele prevăzute a fi alocate din fonduri bugetare pentru perioada 2014-2020 ajung la aproximativ 600 de milioane euro (2,7 miliarde de lei).

„În urma evaluării efectuate reiese că măsurile de sprijin acordate de Ministerul Finanţelor Publice în baza prevederilor naționale și comunitare în materia ajutorului de stat s-au dovedit a fi un instrument real de stimulare a investiţiilor pentru dezvoltarea regională", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

Sesiuni de depunere a cererilor de finanțare în baza Hotărârii Guvernului nr.807/2014 sunt programate anual, Ministerul Finanțelor Publice urmând a publica transparent pe site-ul său evoluția implementării proiectelor selectate spre finanțare și modul de cheltuire a resurselor financiare alocate.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?