Adrian Năstase: România ar avea nevoie de ajutorul FMI

27 Februarie 2009
Foto: urbaniulian.ro
Foto: urbaniulian.ro
România ar avea nevoie de o combinaţie de surse de finanţare externă sub umbrela FMI. Este soluţia pe care o vede fostul prim-ministru, Adrian Năstase, pentru depăşirea crizei economice. Democrat liberalii sunt de acord cu el, însă liberalii nu văd cu ochi buni un eventual împrumut extern.
"Cei mai mulţi consideră că actualul buget conţine cifre exagerate şi există neîncrederea că deficitul va rămâne la 2%. Un acord cu FMI ar reprezenta nu neapărat un scop în sine, cât un mijloc de a dobândi o mai mare credibilitate pe plan internaţional, pentru a obţine în condiţii mai bune împrumuturi de la alte organizaţii internaţionale. FMI poate asigura rol de auditare internaţională şi asigura că datele sunt serioase", a explicat fostul premier Adrian Năstase.

Dincolo de oportunitatea unui acord cu FMI, reprezentanţii PD-L cred că împrumutul extern este necesar pentru acoperirea deficitului bugetar. Liberalii avertizează însă că un eventual împrumut extern va avea efecte negative şi arată că bugetul este nerealist.



Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că România ar putea contracta mai multe împrumuturi de la FMI, Uniunea Europeană, dar şi Banca Mondială sau BERD. Discuţii pe acest subiect vor avea loc săptămâna viitoare între reprezentanţii BNR şi cei ai Guvernului.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Realitatea TV

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?