Accident grav pe A1. Trei copii și patru adulți printre victime. Elicopterul SMURD, chemat

11 August 2019
Accident cumplit pe A1
Accident cumplit pe A1

Val de accidente grave în cursul zilei de duminică, 11 august.

Şapte persoane au fost rănite, între care trei copii, în urma unui accident produs, duminică după-amiază, pe autostrada A1, în judeţul Arad, traficul fiind blocat pe un sens de mers.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, accidentul s-a produs pe autostrada pan-europeană, pe sensul de mers Nădlac-Arad, în zona de urcare de pe DN 7 de la Pecica. Au fost implicate două autoturisme, intervenind echipaje de salvare ale ISU de la Arad, cu un elicopter medical, o autospecială de descarcerare, una de stingere cu modul descarcerare şi o autospecială SMURD, dar în zonă au mai fost trimise şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Conform sursei citate, şapte persoane au fost rănite, trei copii şi patru adulţi, iar un bărbat a fost încarcerat.

În zonă au ajuns şi poliţişti, care urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs coliziunea dintre cele două autoturisme.



Traficul pe ambele benzi ale autostrăzii, de pe direcţia Nădlac-Arad, a fost complet blocat, iar circulaţia ar urma să fie reluată în jurul orei 16,30.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?