Adrian Barbu ne anunţă în Cotidianul că "Nici de ce nu ţi-e frică nu scapi"
Când plec spre oraş, nu mi-e frică de gropi, dar dau din ce în ce mai des în ele. Fireşte că nu ajung la timp la nici o întâlnire, dar nu contează, pentru că nici partenerul de discuţii nu are frica punctualităţii de care a scăpat la naştere.
Nu mi-e teamă că habar n-am cum am putea ieşi din criza economică până mâine seară, înaintea ştirilor, că tot nu scap de propriile opinii docte. Cu o experienţă lungă în a împrumuta fie şi un kilogram de zahăr de la vecini şi a înapoia jumătate, de ce nu am găsi şi argumente provizorii pentru un împrumut definitiv. Fireşte că, pentru nevoile de sezon, împrumutul ar fi rambursabil în generaţii, timp în care asiatici de import ar munci de zor în locul nostru, cu supervizie neaoşă pe şantierele ţării, cu finanţare europeană. Aşa le trebuie! Nu toate ţările au parte de ierni friguroase, în consecinţă solidaritatea internaţională nu e altceva decât o obligaţie: n-aveau decât să ne plaseze într-un climat mai tropical atunci când serviciile au complotat facerea lumii.
Radu Paraschivescu scrie pentru Adevărul un articol despre "Bărbaţi şi momâi"
Trofeul e acolo, în faţa sau în mintea noastră. Aşteaptă să fie cucerit - cu o faptă curajoasă, cu o idee genială, cu un gest sau un cuvânt. Fiecare dintre noi aleargă într-o cursă; atâta doar că unii îşi dau seama, iar alţii nu. Viaţa e o competiţie ciudată.
Concurenţii fug din ce în ce mai repede, arzând etape, suind treptele carierei câte două odată, refuzând să se uite în urmă sau în lături. În acelaşi timp, îşi doresc să ajungă la finiş cât mai târziu, să amâne la nesfârşit clipa când vor atinge cu pieptul panglica pe care scrie „Sosire“. Oricum, însă, trofeul nu lipseşte din recuzita nimănui. Şi poate fi orice: premiul întâi cu cununiţă, medalia la Olimpiada internaţională de fizică, prietenia unei fete frumoase, Nobelul, câştigarea campionatului de handbal sau a alegerilor. Amestecul de orgoliu şi ambiţie dă combustibilul care alimentează motorul fiecărui concurent.
Adrian Cercelescu descrie în Gândul legătura dintre "Gâsca şi cureaua lată de 1,5 miliarde de euro"
România n-o să moară niciodată de foame, pentru că înainte va muri de râs. Zic asta după ce am citit un comunicat în care Guvernul informează că "participarea premierului în exerciţiu la emisiunea de la Etno TV (MTV-ul cu muzică populară al lui Silviu Prigoană - n.n.) nu a afectat în nici un fel începerea, la ora stabilită, a întâlnirii cu delegaţia organismelor internaţionale financiare". Pentru a pătrunde pe deplin legătura dintre premierul în exerciţiu, folclor şi finanţele internaţionale, trebuie deschisă agenda de lucru a lui Emil Boc din ziua de joi.
Joi, şeful executivului de la Bucureşti a avut două întâlniri extrem de importante, una după alta. În prima a trebuit să-l înfrunte în direct la televiziunea Etno pe însuşi Florin Condurăţeanu, DJ-ul emisiunii "Taifasuri", care l-a hărţuit cu întrebări-capcană de genul: "Domnule prim-ministru al Guvernului României Emil Boc, mai aveţi încredere în destinul patriei noastre?"
Călin Hera ne anunţă şi el, în Evenimentul Zilei, că există şi "Soluţia NATO"
Basarabia e locul în care se vorbeşte mult. Există însă momente în care e nevoie
de mai puţine vorbe şi de mai multe fapte. De decizii curajoase. Acum e un astfel de moment. Acum, când Chişinăul se află la jumătatea distanţei dintre vizita la Moscova a viitorului preşedinte, Marian Lupu, şi declaraţia de la Bucureşti
a vicepreşedintelui american, Joe Biden.
„Puteţi ajuta Moldova, Georgia, Ucraina pe drumul lor spre stabilitate durabilă şi prosperitate. Este vremea voastră să conduceţi... Iar noi vom fi partenerii voştri în îndeplinirea promisiunilor din 1989”, a spus Biden în deja celebrul discurs de la Biblioteca Universitară.
Titlurile editorialelor ne anunţă, printre altele, că nici de ce nu ne este frică nu scăpăm
