Când râd de ministrul Culturii, probabil mă contaminează mai ceva ca gripa porcină (pe înţelesul vulgului, aviara gripa) umorul colegilor săi de partid. Înclin să cred că pe toate holurile Guvernului adie hohote şoptite, înoată sughiţuri politicoase, fireşte, atunci când nu se aude fâşâitul coatelor care se freacă pe la spatele lui în consens. Care consens? Că nu există fraier mai mare peste care să fi dat aşa o pleaşcă – fără să-i înţeleagă rostul!
Nu contează că a pierdut, dintr-un condei, jumătate de buget încă înainte de rectificarea de buget. Era un mizilic. Nu priveşte pe nimeni că e picat din Lună. Colegii de partid îl pot lua peste picior fără remuşcări: nu-i de-al lor şi e mai bine că nu ştie cu ce se mănâncă un astfel de post.
Deşi se poate spune că şi-a găsit protector: atotputernica ministresă a turismului, aripa tânără a cocoşului şi mâna dreaptă a zeului, îl simpatizează. Neatins de zoaiele politice, tânărul Paleolog nu-i atins, din păcate, nici de înţelegerea brutală a realităţii în care se-nvârte.
