Deveniţi experţi în psihodrame, manipulatori ai fricii colective, specialişti ai depresiilor comandate şi vigilenţi purtători de mesaje revoluţionare, aceşti "lideri spirituali" sunt noii candidaţi ai ortodoxismului la infailibilitate.
Nelipsit de infiltraţii paraecleziale, ortodoxismul sectar există şi este foarte activ. El nu trebuie confundat cu prietenii ortodoxiei sobre şi deschise - pentru care contemplaţia luminii şi încrederea în nesfârşita bunătate a lui Dumnezeu reprezintă doi piloni fundamentali ai credinţei. Din zona întunecată a pseudocavalerilor apocaliptici provin, în schimb, mesajele convergente despre iminenta producere a sfârşitului lumii. Se găsesc "duhovnici" anarhici gata să îmbine naţionalismul cangrenat ("străinii îi îmbolnăvesc pe românii de peste hotare"), dispreţul antimodern ("Occidentul e o c***ă"), tusea antisemită (propagând şi astăzi texte contrafăcute la începutul secolului XX, precum "Protocoalele Înţelepţilor Sionului"), rasismul atavic ("maimuţele din Africa") sau discursul antimedical ("împărtăşania e de ajuns, sugarii nu mai trebuie vaccinaţi împotriva poliomielitei").
