3 morţi şi doi răniţi grav, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod

19 Martie 2017
3 morţi şi doi răniţi grav, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod / Foto: Arhiva
3 morţi şi doi răniţi grav, după ce o maşină a intrat într-un cap de pod / Foto: Arhiva

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite, fiind transportate în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum judeţean din Timiş.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, în maşina care se deplasa pe drumul judeţean DJ 593, în direcţia Giulvăz – Foeni, judeţul Timiş, se aflau cinci persoane. La un moment dat, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod.

În urma impactului, şoferul în vârstă de 33 de ani, şi alţi doi pasageri, de 27, respectiv 40 de ani, au murit pe loc, iar ceilalţi doi pasageri, de 25 şi 26 de ani, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Timişoara în stare gravă, relatează mediafax.ro.

„Un conducător de 33 ani a condus un autoturism pe DJ 593, iar la kilometrul 28, pe fondul unor preocupări de altă natură, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând într-un cap de pod. În urma accidentului, a rezultat moartea a trei persoane din autoturism: şoferul, un băiat de 27 ani şi altul de 40 de ani. Ceilalţi doi pasageri au fost răniţi grav”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ionuţ Bocancea.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?