150 de PROFESORI UNIVERSITARI îl refuză pe PONTA: Este o umilință să primim cei 150 de euro!

14 Noiembrie 2014

După dascălii din preuniversitar care au refuzat să ia banii acordaţi de Guvernul Ponta pentru dezvoltarea profesională, din fonduri europene, au apărut şi profesori din învăţământul superior care au anunţat vineri că refuză cei 150 de euro (700 de lei) de la oficiali, considerându-i o mită electorală pe care nu o pot accepta. În paralel, a fost lansată şi o petiţie online pentru refuzul „subvenţiilor” electorale acordate profesorilor, scrie Adevarul

Un grup de profesori universitari de la Universitatea din Bucureşti a trimis vineri o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta şi miniştrilor din Educaţie, Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu, prin care îi anunţă că refuză cei 150 de euro (700 de lei) oferiţi ca sumă forfetară pentru activităţi de dezvoltare personală, fără a aduce documente justificative, pe motiv că este o formă de mită electorală. „Vӑ trimitem aceastӑ scrisoare pentru a vӑ informa cӑ noi, semnatarii ei, nu acceptӑm primirea acestei sume. Aceastӑ acţiune a Guvernului, insuficient pregătită şi fără precedent în mediul universitar, pare mult prea legată de momentul alegerilor şi sugerează mai degrabă dorinţa de a potoli nemulţumirea lucrătorilor din învăţământ decât grija sinceră pentru soarta lor”, arată profesorii în scrisoare. ”Cele mai multe cadre didactice (în special cele tinere) şi personalul auxiliar din învăţământ muncesc în condiţii indecente de salarizare. Nu de demagogie şi de măsuri pompieristice au nevoie, ci de o abordare corectӑ a problemelor din Educaţie, inclusiv a celor salariale”, mai spun aceştia.

Mai multe pe  Adevarul





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

3 -9
Gore
14 Nov 18:17
In anul 2013 domnii profesori universitari au refuzat mita electorala ? Deranjeaza suma care intradevar mica sau documentele justificative ?
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
12 -5
Jan
14 Nov 17:39
7 Ionele, nu toti sunt milogi ca tine. Sunt oameni care au demnitate si nu accepta pomana Plagiatorului. Nu stii care sunt ? Sunt cei ce te dadeau afara cand te prindeau cu copiute, cei ce te-au trantit la bac.
6 -4
dan
14 Nov 17:50
5 Ioane asta al tau nu repara nimic ,totul este o demagogie ieftina ,doar cei ca tine cred in ea .Au fost taiate ,dar daca te intorci in timp ,au fost taiate pentru o perioada ,urmau sa revina la loc ,usl a reantregit intr-o transa ( bok o negociase cu fmi in doua transe ) >Dar atat ! Legea salarizarii unitare poanta a uitat-o ,prin ea mai cresteau putin salariile profesorilor ,dar a dar recent pomeni electorale ,acestea vor fi acoperite din mariri de impozite si taxe ,deci iar va scadea puterea de cumparare .Ar fi trebuit pontoaca ta sa dea salarii adecvate profesorilor ,sa fie ca in occident unde un profesor cu 25 de ani vechime are un salariu egal cu comisarul sef de politie si cu subsecretarul de stat .Daca pe unul ca tine te manipuleaza ,asa este pentru ca este teren pentru asa ceva.
2 -2
dan
14 Nov 18:05
3 Pai cred ca te-ai autodefinit "cat trebuie sa fii de imbecil " Ioane ....daca nu vezi realitatea ,ci doar acea imagine creata intr-un spatiu nedefinit de pontoc .Puscariabilii sunt in mare parte la voi .Si crezi ca o crestere mica duce tara la dezvoltare ? Rezultatele statistice sunt pentru noua luni ,urmeaza trim.IV care este descendent si schimba datele problemei ,deci vom asista ,dupa alegeri ,la o contractie a cresterii economice si asa mica .Cresterea economica nu se datoreaza politicilor guvernamentale ,ci conjuncturii externe ( exportul a crescut si industria aferenta lui )favorabile .Ceilalti indicatori de care nu vorbeste poanta sunt in scadere (aia sunt importanti ),investitii in scadere ,formarea bruta de capital in scadere ,ponderea creditului privat in total credite ion scadere ( creste in schimb ponderea creditelor guvernamentale ,cea ce inseamna o indatorare mai mare pentru cetatean si o pondere mai mare in PIB ),scade nivelul de trai .Deficitul bugetar mic nu duce la crestere economica ,ci dimpotriva .
17 -6
"nu toti e prosti"
14 Nov 17:03
inca mai avem dascali, cinste lor.
Răspunde
11 -5
marian
14 Nov 17:00
Acesta este raspunsul correct pentru acest Mizer care a gasit bani in ultima clipa sa dea pomana electorala . Bravo lor. Soluti corecte pe termen lung trebuiesc nu doar o scanteie de alegeri fara a impovara nici pe ceilalti.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?